Penitenciarul Rahova dezminte că MM Stoica şi George Copos ar fi protejaţi contra-cost de alţi deţinuţi

Penitenciarul Rahova dezminte că oamenii de fotbal Mihai Stoica şi George Copos, încarceraţi în închisoarea de la marginea Capitalei după ce au fost condamnaţi în Dosarul Transferurilor, ar fi fost implicaţi în conflicte cu alţi deţinuţi şi subliniază, într-un comunicat remis RomaniaTV.net că nu există indicii care să arate că aceştia ar fi plătit alţi deţinuţi pentru a-i proteja de cei care le-ar putea dori răul.
Romania TV
23 mai 2014, 12:39
Penitenciarul Rahova dezminte că MM Stoica şi George Copos ar fi protejaţi contra-cost de alţi deţinuţi

„Deţinuţii Stoica Mihai şi Copos George nu au fost implicaţi în niciun incident sau conflict şi nu au fost reclamate ameninţări din partea altor persoane”, se arată în comunicatul citat, după ce au apărut informaţii privind faptul că Stoica şi Copos ar fi „vânaţi” de alţi deţinuţi, „suporteri pătimaşi”, care au dezvoltat antipatii faţă de cei doi.

De asemenea, conducerea penitenciarului arată că Mihai Stoica nu a fost implicat în niciun incident în închisoare, contrazicând astfel dezvăluirile făcute de un alt deţinut, sub protecţia anonimatului, pentru cancan.ro.

„Deţinutul Stoica Mihai nu a manifestat niciodată un comportament violent pe parcursul executării pedepsei. Nu există niciun indiciu care să susţină ideea că persoanele custodiate beneficiază de protecţia altor deţinuţi contra unor sume de bani sau altor bunuri”, se mai arată în comunicatul semnat de Comisar şef de penitenciare Denis Alexandru Darie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT