Pericol de MOARTE pe drumul spre şcoală. La ce riscuri sunt expuşi elevii

Luni este prima zi de cursuri pentru cei mici după vacanţa intersemestrială, însă până la şcoală, drumul este anevoios chiar şi în Capitală. În multe zone trotuarele sunt acoperite încă de troiene, iar ţurţurii şi blocurile de zăpadă de pe acoperişuri ameninţă trecătorii.
Romania TV
10 feb. 2014, 09:35
Pericol de MOARTE pe drumul spre şcoală. La ce riscuri sunt expuşi elevii

La mai bine de o săptămână de la ultima ninsoare, trotuarele din Capitală sunt pline de mormane de zăpadă şi gheaţă, care sunt uneori mai înalte decât copiii care se duc spre şcoală. Asta acolo unde trotuarele au fost curăţate. Astfel, cei mici sunt de multe ori nevoiţi să treacă prin mai multe probe de îndemânare şi rezistenţă pentru a ajunge la şcoală şi, mai mult, prin unele zone sunt obligaţi să meargă chiar pe carosabil, expunându-se astfel unor riscuri uriaşe.

Ţurţurii şi blocurile de zăpadă de pe acoperişuri sunt un alt pericol pentru cei mici, deoarece se pot desprinde şi pot cădea peste ei, accidentându-i grav.

Luni este prima zi de şcoală după vacanţa intersemestrială, iar în prima săptămână activitatea principală va fi definitivarea situaţiei şcolare, după ce în ultima săptămână din semestrul întâi şcolile din mai multe judeţe au fost închise din cauza viscolului şi a ninsorii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că Dinamo nu are șanse la titlu: ”Administrația nu e competentă, lotul e mai slab decât anul trecut!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte