Peste 160 de localităţi din sudul ţării, fără energie electrică din cauza vântului

Nouă localităţi din zona de nord a judeţului Prahova au rămas fără energie electrică în urma viscolului din noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce în judeţul Dâmboviţa sunt nealimentate cu energie electrică, din cauza vijeliilor, 30 de localităţi. Peste 120 de localităţi din Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi au rămas fără energie electrică tot din cauza vijeliilor.
Romania TV
07 ian. 2012, 13:55
Peste 160 de localităţi din sudul ţării, fără energie electrică din cauza vântului

Potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Muntenia Nord, inginerul Marian Popa, viscolul din noaptea de vineri spre sâmbătă a avariat parţial trei linii de medie tensiune şi a provocat 12 deranjamente colective, iar peste 3.400 de consumatori au rămas fără energie electrică.

Un număr de 15 echipe de intervenţie ale Electrica sunt pe teren, astfel încât până sâmbătă după-amiază au fost reparate liniile de medie tensiune, însă în continuare nu au energie electrică 480 de abonaţi din Comarnic, Breaza, Nistoreşti, Măneciu Pământeni, Schiuleşti, Ceraşu, Stejaru, Jugureni şi Tătaru.

Reprezentantul Electrica Muntenia Nord a precizat că echipele de intervenţie se află în continuare pe teren şi lucrează pentru remedierea avariilor.

În judeţul Dâmboviţa, 30 de localităţi au rămas nealimentate parţial cu energie electrică din cauza vântului puternic, iar sâmbătă după-amiază se mai înregistrau defecţiuni în reţeaua electrică în 20 de localităţi.

Peste 120 de localităţi din judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi au rămas fără energie electrică în urma vijeliilor din ultimele 24 de ore, iar în Capitală au fost înregistrate o mie de sesizări privind întreruperi ale alimentării cu energie, a informat, sâmbătă, Enel Distribuţie Muntenia.

În zona Giurgiu, sâmbătă, la ora 12.00, erau nealimentate total 22 de linii electrice aeriene şi parial alte cinci, precum şi 399 de posturi de transformare, fiind afectate 79 de localităţi, printre care Călugăreni, Hotarele, Uzunu, Colibaşi şi Mihăileşti, se arată într-un comunicat de presă al Enel Distribuţie Muntenia.

De asemenea, în zona Ilfov sunt afectate 18 localităţi, printre care Popeşti Leordeni, Glina, Berceni, Brăneşti, Afumaţi, Creţeşti şi Măgurele, după ce au rămas nealimentate total şase linii electrice aeriene şi parţial alte şase, precum şi 263 de posturi de transformare.

În Bucureşti, până în prezent au fost înregistrate o mie de sesizări legate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică în reţeaua de joasă tensiune, alte nouă posturi de transformare fiind afectate în reţeaua de medie tensiune, din zonele Olteniţei, Sălaj, Vitan, Mihai Bravu şi Şoseaua Bucureşti – Ploieşti.

„Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupţi, copaci şi crengi căzute pe liniile electrice aeriene”, a precizat Enel Distribuţie Muntenia.

Echipele de intervenţie din zonele Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti au intervenit cu toate echipele disponibile încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. În prezent sunt mobilizate 50 de echipe ale Enel Distribuţie Muntenia, dar şi ale contractorilor companiei, care lucrează pentru reluarea alimentării cu energie electrică a tuturor consumatorilor.

De asemenea, sâmbătă dimineaţă au fost afectate reţelele electrice din zonele Călăraşi şi Slobozia.

Potrivit situaţiei înregistrate până la ora 12.30, în zona Călăraşi au rămas nealimentate total şase linii electrice aeriene şi parţial alte şase, precum şi 137 de posturi de transformare, fiind afectaţi consumatori casnici din 21 de localităţi, printre care Fundeni, Nana, Crivăţ, Gălbinaţi, Luica, Sorobanţu, Soldanu, Podul Pitarului, Popeşti şi Valea Stânii, precum şi 12.185 de agenţi economici.

În zona Slobozia au rămas nealimentate o linie parţial şi trei posturi de transformare, fiind afectate trei ferme agricole.

În zona Călăraşi s-a intervenit încă de vineri noapte cu toate echipele disponibile, în prezent fiind mobilizate peste 14 echipe de intervenţie, a precizat Enel Distribuţie Muntenia.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România