Peste 88 de kilograme de pâine și doar 64 de kilograme de carne a mâncat un român în 2021 – statistică INS

Românii consumă multă pâine. Nu e un mit, ci concluzia unui raport al Institutului Naţional de Statistică. Conform INS, în medie în 2021 un român a mâncat 88.57 kg de pâine şi produse de franzelărie. În schimb, consumul de carne a scăzut anul trecut comparativ cu 2020.
Filip Stan
29 iun. 2022, 12:13
Peste 88 de kilograme de pâine și doar 64 de kilograme de carne a mâncat un român în 2021 - statistică INS

Românii mănâncă multă pâine. Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, pâinea şi produsele de franzelărie au reprezentat unele dintre alimentele de bază în 2021. Consumul mediu lunar de pâine pe ansamblul gospodăriilor a fost de 7,38 kg/persoană, faţă de 7,60 kg/persoană în anul anterior, însemnând anual 88,57 kg de pâine /persoană (91,19 kg/persoană în 2020).

Citeşte şi: Noile măsuri fiscale aduc scumpiri în lanţ de la 1 iulie. Ce categorie de români va fi cea mai afectată

Consumul de carne şi preparate din carne a fost, potrivit INS, la un nivel relativ scăzut comparativ cu standardele din ţările dezvoltate. Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în 2021, de 3,88 kg/persoană, în creştere faţă de 2020. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 5,37 kg/persoană lunar, în creştere faţă de anul anterior cu 0,31 kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 64,38 kg/persoană.

„Diferenţe semnificative se constată între gospodăriile care au în componenţă un număr diferit de persoane. Gospodăriile formate dintr-o singură persoană au cel mai bogat consum de carne (5,57 kg/persoană lunar carne proaspătă şi respectiv 7,69 kg/persoană lunar carne proaspătă şi preparate din carne)”, subliniază INS, conform Agerpres.

Citeşte şi: TVA mai mare pentru mai multe produse şi servicii. Ciucă: Eliminăm o serie de excepţii. Ciolacu: Până la 1 iulie va fi o decizie

Consumul de lapte a fost, în anul 2021, în medie, lunar, de 5,45 litri/persoană (5,33 litri/persoană în 2020). Nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (5,81 litri/persoană în 2020 şi 5,95 litri/persoană în 2021), iar cel mai scăzut în cele de şomeri (4,58 litri/persoană în 2020 şi 4,03 litri/persoană în 2021).

Între gospodăriile din mediul rural (5,445 litri/persoană) şi cele din mediul urban (5,448 litri/persoană) s-a înregistrat un decalaj lunar foarte mic de 0,003 litri/persoană. Cel mai mare consum de lapte s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (7,50 litri/persoană lunar). Aceasta se explică şi prin faptul că în cele mai multe cazuri în gospodăriile formate dintr-o singură persoană predomină persoanele vârstnice, menţionează INS.

Consumul de brânzeturi şi smântână a fost mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,77 kg/persoană) şi mai scăzut la cele de şomeri (1,25 kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi şi smântână este diferenţiat mai mult în funcţie de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai înalt înregistrându-se la gospodăriile formate dintr-o singură persoană (2,40 kg/persoană).

Cartoful a fost un aliment consumat în cantităţi relativ apropiate în toate categoriile de gospodării. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2021, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,02 kg. Pensionarii a depăşit acest nivel cu un consum de 3,26 kg, consumul cel mai scăzut înregistrându-se în gospodăriile de salariaţi.

Consumul de legume şi conserve din legume a fost, anul trecut, de 8,46 kg, în medie lunar pe o persoană, în creştere faţă de anul anterior cu 0,46 kg/persoană. Consumul cel mai mare s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (12,89 kg/persoană) şi în gospodăriile fără copii (9,97 kg/persoană), iar cel mai mic în gospodăriile cu 4 şi mai mulţi copii (5,66 kg/persoană) şi, respectiv, în cele compuse din 6 şi mai multe persoane (6,27 kg/persoană).

În ceea ce priveşte consumul de fructe, acesta a fost la un nivel relativ scăzut pe ansamblul gospodăriilor, consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 4,29 kg în anul 2021 şi 4,06 kg în 2020. Diferenţieri semnificative s-au constatat între gospodăriile grupate după mărimea acestora, în gospodăriile formate dintr-o singură persoană consumându-se 6,40 kg/persoană (6,08 kg/persoană în 2020) fructe lunar, mai mult decât dublu faţă de consumul mediu al gospodăriilor de 6 şi mai multe persoane 2,84 kg/persoană în 2021 şi 2,64 kg/persoană în 2020, conform datelor INS.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
„Câți bani ți-a dat Gigi Becali că l-ai scos din pușcărie?”. Florin Chilian, răspuns virulent după valul de hate pe care l-a suportat: „Nici măcar un mulțumesc!”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
Câte animale și păsări ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de la oraș și de la sat
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?