Petre Roman se întoarce în Parlament. ANI: Hotărârea Camerei Deputaţilor este nelegală şi abuzivă UPDATE

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în premieră, marţi, un proiect de Hotărâre potrivit căruia Petre Roman îşi reia mandatul de deputat, după mai bine de un an, potrivit news.ro. El şi-a pierdut mandatul după ce a fost găsit incompatibil de ANI în 2014, însă instanţa i-a dat câştiga de cauză. Petre Roman trebuie să primească şi 90.000 lei, venitul pe lunile în care a fost scos din Parlament.
Iulian Tudor
20 sept. 2016, 05:13
Petre Roman se întoarce în Parlament. ANI: Hotărârea Camerei Deputaţilor este nelegală şi abuzivă UPDATE

UPDATE ANI consideră că Hotărârea Camerei Deputaților cu privire la reluarea mandatului de parlamentar de către Petre Roman este „abuzivă”, în condițiile în care starea de incompatibilitate a acestuia a rămas definitivă.

„Hotărârea adoptată astăzi prin vot de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivă, de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă o dată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta„, potrivit unui comunicat emis de ANI.

ANI apreciază totodată că decizia deputaților este și „nelegală”, întrucât, deși contestația depusă de Petre Roman după nouă luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisă de Curtea de Apel București, inspectorii de integritate au atacat sentința cu recurs.

A acționa în baza unei hotărâri judecătorești nedefinitive creează un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestă rapoartele de evaluare emise în sarcina lor să le fie întrerupte mandatele doar în baza sentințelor pronunțate de instanțele de fond, deși acestea nu au caracter definitiv”, se mai arată în comunicat.

ANI mai menționează că a finalizat raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului Petre Roman la data de 12 martie 2014. Parlamentarul a contestat raportul de evaluare la Tribunalul București, iar instanța i-a respins definitiv acțiunea la 13 ianuarie 2015.

„Întrucât, în aceeași perioadă, Curtea de Apel București comunică ANI faptul că pe rolul acesteia nu există nicio acțiune formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare, Agenția solicită Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție. Ulterior, la data de 16.01.2015, la nouă luni de la finalizarea raportului de evaluare, Petre Roman contestă la Curtea de Apel București raportul de evaluare al ANI. Astfel, la data de 22 aprilie 2016, instanța de fond, contrar practicii judiciare existente, admite acțiunea formulată de Petre Roman. ANI a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei menționate la data de 23 mai 2016”, se mai menționează în comunicatul ANI.

UPDATE Petre Roman îşi reia mandatul de parlamentar după un an şi jumătate, a decis, marţi, Camera Deputaţilor. Proiectul de Hotărâre, potrivit căruia Petre Roman îşi reia mandatul de deputat, a fost adoptat cu 216 voturi „pentru” şi o abţinere.

Nu am pierdut nicio clipă această speranţă, pentru că era vorba despre încrederea în Justiţie. Cel mai mult pentru mine, în acest moment, contează acest rezultat, şi anume, că justiţia îşi face şi datoria„, a declarat Petre Roman, la România TV.

Petre Roman trebuie să primească şi 90.000 lei, venitul pe lunile în care a fost scos din Parlament, potrivit România TV. Acesta a declarat că suma de bani, dacă va fi să-i fie dată, trebuie achitată, nu de Parlament, adică de cetăţeni, ci de „cei care au comis abuzul”.

„Fara indoiala ca aceasta suma mi se cuvine. Nu doresc ca Parlamentul, si, prin urmare, cetatenii Romaniei sa plateasca pentru abuzul altuia. Eu nu ma intorc impotriva Parlamentului pentru aceasta suma. Daca este ca aceasta suma sa fie platita, atunci trebuie platita de catre cei care au comis abuzul”, a mai spus Petre Roman, la România TV.

La dezbaterile de marți, liderul grupului deputaților UDMR, Mate Andras, a precizat că din 2004, de când este membru al Camerei Deputaților, nu a văzut un proiect de hotărâre prin care se revocă altă hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, potrivit Agerpres.

„La data respectivă, în Comisia juridică, am dezbătut acest aspect și Comisia juridică a subliniat că nu se impune vacantarea acestui post și nu se poate constata incompatibilitatea domnului Petre Roman. Unii colegi din comisie au fost amendați de către Agenția Națională de Integritate pentru această opinie cu 2.000 de lei fiecare. Atunci când am dezbătut proiectul privind vacantarea acelui loc de deputat, am spus că grupul UDMR nu susține acest proiect, toți ceilalți prezenți, inclusiv cei de la PNL, din grupul în care a fost Petre Roman, l-au susținut”, a reamintit el.

El a apreciat că un vot pentru revocarea hotărârii din februarie 2015 are consecințe juridice și materiale.

„Domnul Petre Roman nu a beneficiat de indemnizația de deputat. Se pune întrebarea: cine se face vinovat? Este vorba despre infracțiunea de abuz în serviciu, așa cum prevede noul Cod penal. Parchetul trebuie să se sesizeze automat și să verifice aceste aspecte. E foarte important să vedem cine a insistat. Din informațiile pe care le-am avut, chiar ANI insista și spunea că acel raport a rămas definitiv prin neapelare, dar iată că totuși a fost contestat raportul și domnul Roman a câștigat pe fond deja în fața instanței”, a explicat Mate Andras.

La rândul său, vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, a arătat că, la data la care s-a discutat despre vacantarea mandatului lui Roman, comisia a menționat că nu are competența să analizeze și să stabilească incompatibilitatea unui deputat.

„Statutul aleșilor locali spunea foarte clar că se dă citire (hotărârii de vacantare — n.r.) la momentul în care hotărârea judecătorească este definitivă și irevocabilă, prin urmare când rămâne raportul ANI definitiv, se citește în plen și a încetat mandatul colegului nostru. Am stabilit atunci, în unanimitate, că nu suntem competenți pe lege, nu se încadrează în Regulamentul Camerei și am sesizat că petentul Petre Roman a depus la Comisia juridică prin Biroul permanent un certificat de grefă de la Curtea de Apel București în care spunea că are proces pe rol cu ANI. ANI ne-a amendat pe toți membrii comisiei, noi vă spunem că am câștigat ambele procese și pe fond și definitiv la apel, nu aveau dreptul să amendeze Comisia juridică”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, Petre Roman, prin hotărârea Curții de Apel București, este repus în drepturile de deputat, adică îi este anulat raportul considerat definitiv al ANI.

„Am ajuns în situația în care nu s-au respectat drepturile procedurale ale unui coleg, în sensul că raportul ANI nu era definitiv. Am considerat că în mod abuziv, printr-o hotărâre a Camerei, i s-a luat titlul de deputat. Prin urmare, am susținut repunerea în drepturi a lui Roman și revocarea acelei hotărâri judecătorești”, a mai precizat Nica.

Petre Roman a fost găsit incompatibil de către ANI, în 2014. Agenţia Naţională de Integritate anunţa că Petre Roman este în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât în mandatul de deputat a avut şi calitatea de persoană fizică autorizată la “Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată”.

În aprilie 2014, Petre Roman a contestat raportul ANI, însă a depus cererea de anulare a raportului la Tribunalul Bucureşti, în condiţiile în care instanţa competentă să judece astfel de cauze este Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, în ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea. ANI a început în acel moment o lungă corespondenţă cu Parlamentul, în care a cerut vacantarea postului de deputat deţinut de Petre Roman, pe motiv că decizia de incompatibilitate a rămas definitivă, nefiind atacată în termenul legal.

Între timp, Petre Roman a continuat seria de sesizări şi contestaţii, însă, după lungi tergiversări – care au culminat cu sancţionarea contravenţională a deputaţilor din Comisia juridică, în sumă de 2.000 de lei pentru fiecare membru, având în vedere neaplicarea unei decizii a instanţei – Camera Deputaţilor a votat, în februarie, încetarea de drept a mandatului lui Petre Roman.

Ulterior, fostul deputat PNL a câştigat o primă bătălie în faţa Curţii de Apel, care i-a acceptat o sesizare şi a admis, pe 22 aprilie 2016, cererea lui Petre Roman de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate din 12 martie 2014 prin care s-a constatat că a fost în incompatibilitate. Decizia nu era însă definitivă, iar următorul termen al procesului va avea loc în luna octombrie.

După decizia Curţii de Apel, Petre Roman a sesizat Camera Deputaţilor, afirmând că vacantarea mandatului său nu a fost legală. În iunie 2016, Comisia juridică a transmis un punct de vedere conducerii Camerei potrivit căruia încetarea mandatului de deputat al lui Roman nu s-a făcut în condiţii legale, urmând ca Biroul să decidă procedura de urmat.

„Raportul de data trecută a stabilit că domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în condiţiile legale. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a cerut ajutorul ANI şi a obţinut o adresă din care practic se confirmă ceea ce a spus Comisia juridică şi anume faptul că raportul ANI nu este definitiv pentru că se judecă (…) ANI spune raportul de evaluare nu va produce efecte, în sensul în care nu va atrage sancţiuni legale până la rămânerea lui definitivă. În cazul domnului Petre Roman raportul de evaluare emis în sarcina domniei sale a fost contestat la Curtea de Apel, zice ANI, iar aceasta s-a pronunţat prin sentinţa 1.390/2016”, a declarat deputatul Eugen Nicolicea, membru al Comisiei juridice.

La începutul acestei sesiuni parlamentare, punctul de vedere al comisiei a fost discutat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Liderii forului au decis să pună pe ordinea de zi a plenului de marţi punctul de vedere, urmând ca, în cazul unui vot favorabil, Petre Roman să îşi reia mandatul de deputat.

Decizia plenului ar fi o premieră, având în vedere că până acum niciun parlamentar care şi-a pierdut mandatul pe motiv de incompatibilitate, nu a mai revenit în funcţie în urma unei decizii a Parlamentului.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Drumul din România care i-a lăsat fără cuvinte pe mulți șoferi. E lung de 150 de kilometri și trebuie să stai cu piciorul pe frână: ”Din păcate, am auzit la știri că un cuplu a murit”
Capital.ro
Decizie pentru mașinile mai vechi de 10 ani. UE dă un nou ordin. Se impune verificare anuală
Playtech.ro
Noua regulă în magazine valabilă începând cu 11 mai. Ce se schimbă la casa de marcat
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Românii care sunt în pericol să-și piardă toți banii din bancă. La ce trebuie să fie atenți
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Detalii uluitoare din căsnicia lui Dan Alexa! Gelozia l-a împins să-și verifice soția: a dat convorbirea pe speaker și... 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis în fața sau spatele blocului. Se cere semnătură la Asociația de Proprietari. Vecinii te pot bloca
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Noi precizări privind reducerea vârstei standard de pensionare. Cine sunt beneficiarii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești