Poliţiştii care au omorât un om la Piteşti, eliberaţi din arest. Jandarmul, mandat de arestare

Cei doi poliţişti acuzaţi că l-au ucis pe bărbatul Piteşti au fost arestaţi la domiciliu. Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă de Parchetul Militar.
Loredana Brumă
22 apr. 2021, 17:39
Poliţiştii care au omorât un om la Piteşti, eliberaţi din arest. Jandarmul, mandat de arestare
Poliţiştii care au omorât un om la Piteşti, arestaţi la domiciliu
UPDATE:

Procurorii militari au preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş dosarul în care doi poliţişti sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cei doi poliţişti se află în prezent în arest la domiciliu.

Motivul preluării l-a constituit implicarea a doi jandarmi în evacuarea în forţă a bărbatului care a decedat.

Poliţiştii care au omorât un om la Piteşti, arestaţi la domiciliu. Aceştia erau încarceraţi la sediul IPJ Argeş şi au fost audiaţi prin videoconferinţă.

Poliţiştii care au omorât un om la Piteşti, arestaţi la domiciliu

Citeşte şi Soția bărbatului din Pitești ucis în timpul intervenției polițiștilor: „Poliţia noastră a ajuns să fie mai rău decât era Miliţia”

În timpul audierilor, cei doi poliţişti au spus că au intervenit conform procedurilor. Unul dintre ei s-a apărat în instanță spunând că victima l-ar fi jignit și ar fi încercat să îl agreseze pe colegul său.

„Admite contestaţiile formulate de inculpatul FLOREA ILIE, şi inculpatul DRĂGHICI DANIEL-PETRUŢ, aflaţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Desfiinţează în totalitate încheierea penală din data de 19 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3946/109/2021. În baza art. 205 Cod procedură penală şi art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpaţilor Florea Ilie şi Drăghici Daniel-Petruţ, cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, de la 22.04.2021 până la 21.05.2021, inclusiv.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Florea Ilie şi Drăghici Daniel-Petruţ au obligaţiile prevăzute de art. 221 alin. 2 lit. a) şi b) Cod procedură penală şi anume: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice între ei, cu membrii de familie ai persoanei vătămate decedate şi cu martorii Mocanu Florin, Niţă Elena Andreea, Dinuţă Mihail Cosmin, Mihai Bogdan, Onică Marian-Daniel, Ilie Cristian Minel, Lăzărescu Cătălin, Safta Romeo, Preda Cristina Andreea, Tălpigă Florian, Stoicescu Loredana Ioana, Stoican Ana Maria, Rîpeanu Alexandru Vladimir, Rogojinaru Adriana Ionela, Dumitru Ion, Stroe Georgiana-Daniela.

Desemnează ca organ de supraveghere Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, prin Biroul Supravegheri Judiciare. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 Cod procedură penală. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Florea Ilie de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 33/UP, din data de 19.04.2021, emis de Tribunalul Argeş, şi a inculpatului Drăghici Daniel-Petruţ, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/UP, din data de 19.04.2021, emis de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3946/109/2021, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 22 aprilie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”, se arată în motivare.

Citeşte şi Ce pensie va încasa poliţistul implicat în tragedia de la Piteşti, unde un om a murit

Reamintim că un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu. Incidentul care a dus la arestarea celor doi poliţişti s-a petrecut vinerea trecută.

Medicii legişti au stabilit că moartea bărbatului luat pe sus de poliţişti de la terasa din Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT