Ponta dă vina pe Zegrean pentru limitarea puterilor Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că decizia deputaţilor jurişti privind scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub controlul constituţional al CC a fost cauzată de inabilitatea şi antepronunţarea preşedintelui Curţii, Augustin Zegrean, care a spus care hotărâri vor fi cenzurate şi care nu.
Romania TV
14 iun. 2012, 11:12
Ponta dă vina pe Zegrean pentru limitarea puterilor Curţii Constituţionale

„Eu cred că această decizie luată ieri a fost cauzată de o inabilitate şi de o antepronunţare a preşedintelui Curţii, domnul Zegrean, care, fără să-l întrebe nimeni, a venit el şi a spus cam ce hotărâri ale Parlamentului o să le cenzureze şi ce hotărâri n-o să le cenzureze. Dacă domnul Zegrean, din dorinţa domniei sale de a-i face plăcere preşedintelui, era mai precaut, cred că nu se ajungea aici”, a spus Ponta.

„Dacă domnul Zegrean nu preciza că va folosi o prevedere normală într-o dispută politică, cum a făcut-o, cred că nu ne-ar fi ridicat niciun semn de întrebare”, a adăugat Ponta. El a precizat că la Curtea Constituţională s-a construit „o mică baricadă” pe care Constituţia nu o prevede.

Ponta a spus că modificarea Legii CC operată de deputaţii jurişti nu are legătură cu uşurarea procedurii de suspendare a şefului statului. „Nu e vorba de uşurat aici. Fiecare se gândeşte la ce crede el. Aici se pune problema ca totuşi Curtea să nu fie un supraparlament, dacă totuşi Parlamentul decide anumite lucruri”, a spus Ponta.

El a menţionat că CC a devenit o a treia Cameră a Parlamentului, fiind Cameră decizională, care schimbă ceea ce decide Parlamentul. „Acum Curtea s-a politizat prea mult, a devenit o a treia Cameră a Parlamentului, Cameră decizională, care schimbă ce decide Parlamentul. Asta clar nu e normal şi nu poate funcţiona”, a spus Ponta.

Comisia juridică a adoptat, miercuri, raport favorabil la Legea prin care se modifică organizarea şi funcţionarea CC, în sensul eliminării hotărârilor plenului Camerei, ale plenului Senatului, precum şi cele ale plenului reunit din categoria actelor asupra cărora Curtea se pronunţă cu privire la constituţionalitate. Raportul a fost adoptat cu cinci voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”. Iniţiatorii acestei iniţiative legislative sunt deputatul PNL Cornel Pieptea şi senatorul PSD Georgică Severin.

Modificarea aprobată în Comisia juridică reprezintă revenirea la forma de dinainte de 2010 a alineatului 1 al articolului 27 din legea Curţii Constituţionale.

Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, miercuri, că prin modificarea Legii CC, avizată de Comisie, o eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a preşedintelui nu mai poate fi blocată de către Curtea Constituţională.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, ședință pe teren imediat după Dinamo – Metaloglobus. Cătălin Cîrjan, în centrul atenției. Video și foto
Capital.ro
Ambasada Rusiei la București a trimis condoleanțe. Românii nu se așteptau la acest mesaj: Împărtășim durerea voastră!
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Tranzitele lui Venus și Jupiter. Cine atrage prosperitate înainte de sărbători
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online