Ponta: Europa are alte probleme decât tensiunile de la noi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în mass-media s-a creat o impresie falsă că Uniunea Europeană ar fi interesată doar de lupta politică din România, el precizând că "Europa are şi alte probleme" decât tensiunile politice din ţara noastră.
Romania TV
20 aug. 2012, 17:01
Ponta: Europa are alte probleme decât tensiunile de la noi

„E, din păcate, o impresie falsă. Europa are multe alte probleme şi e bine să le cunoaştem, fie că e vorba de zona euro, fie că e vorba de faptul că România, în acest moment, este una dintre foarte puţinele ţări din UE care este pe pozitiv, cu creştere economică foarte mică, în timp ce toate celelalte (state UE-n.r.) sunt pe negativ, fie că vorbim de faptul că în multe ţări sunt alegeri, mai puţin Franţa unde au fost deja alegeri şi unde noul preşedinte are în mod sigur o situaţie socială şi economică dificilă, ca toate ţările UE”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a trimis CCR o adresă cu informaţiile primite de la MAI şi MAE, precizând că acestea nu reprezintă listele electorale permanente, întrucât Guvernul nu are aceste liste. Ponta a precizat că, aşa cum rezultă din datele primite, peste 500.000 de persoane au actele de identitate expirate, iar peste 3 milioane de români sunt în străinătate. Potrivit premierului, 34.654 de persoane urmează să fie radiate din listele electorale permanente.

Victor Ponta a anunţat că a trimis luni către preşedintele Curţii, Augustin Zegrean adresa cu datele primite de la MAI şi MAE: „Nu am transmis CCR liste electorale dintr-un motiv pe care am reuşit să-l fac inteligibil pentru toată lumea: nu erau la noi listele electorale, ci au fost luate de Parchet”, a precizat Ponta.

El a arătat că, din datele primite de la MAI, 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum.

De asemenea, conform acestor date, 512.379 de persoane aveau actele de identitate expirate şi nu le-au reînnoit până în ziua votului, ceea ce, în opinia premierului, trebuie avut în vedere.

Premierul Ponta a precizat că, din datele MAE, primite până acum de la instituţii străine sau de la misiunile diplomatice, totalul cetăţenilor români „cu drept legal de şedere în alte ţări” este 3.052.397 de persoane.

Datele primite din 17 ţări arată că acolo sunt 1.101.809 cetăţeni români majori, însă datele primite din alte state nu precizează câţi sunt majori şi câţi sunt minori.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români imediat după ce a trecut vama Kulata: „Urâtă senzație. Grecii nu erau așa. Ne-au spus că riscăm sute de euro amendă”
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?