Popa: Dosarul criminalului de la Perla pentru obţinerea permisului de armă era incomplet

Dosarul lui Gheorghe Vlădan de obţinerea a permisului de port armă era incomplet. Dezvăluirea a fost făcută de şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, în cadrul unei conferinţe de presă. Popa a mai anunţat că va fi sesizat Parchetul cu privire la neglijenţă în serviciu în cazul ofiţerilor implicaţi în eliberarea permisului de port-armă.
Romania TV
07 mart. 2012, 13:47
Popa: Dosarul criminalului de la Perla pentru obţinerea permisului de armă era incomplet

Liviu Popa a precizat, răspunzând unei întrebări, că din dosarul depus de Gheorghe Vlădan în vederea obţinerii permisului de port-armă lipseau avizul psihologic, cazierul judiciar şi fişa de cunoaştere a celui care a cerut autorizaţie de deţinere de armament letal.

Şeful Poliţiei Române a mai spus că ofiţerii implicaţii în eliberarea permisului de port-armă pentru Gheorghe Vlădan sunt suspectaţi de neglijenţă în seriviciu, urmând să fie sesizat Parchetul în cazul acestora.

Şeful Poliţiei Capitalei, schimbat din funcţie după asasinatul din zona Perla

Potrivit fişei 721 din 25 noiembrie 2011, depusă la dosarul lui Gheorghe Vlădan privind obţinerea permisului de port-armă, există o adeverinţă medicală eliberată de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament „N. Kretzulescu”.

Gheorghe Vlădan lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu – Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, anterior el fiind angajat ca şofer la MAI.

Tot în cadrul conferinţei, Liviu Popa a ţinut să precizeze că Gheorghe Vlădan nu a fost poliţist, ci un simplu şofer.

Nicolae Marinescu, desemnat iniţial interimar al Poliţiei Române, este cel care i-a semnat lui Gheorghe Vlădan permisul de port armă în 2010

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţie Capitalei, a declarat, marţi seara, la România TV că la 16 decembrie 2010 a fost aprobat dosarul de obţinerea a permisului de port armă în cazul lui Gheorghe Vlădan, expertiza pshihologică în acest dosar fiind semnată de un medic specialist.

„Conform acestui dosar avizul psihologic a fost eliberat de către un medic specialist din cadrul Policlinicii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dosarul se află la Parchetul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost cerut spre studiu”, a declarat Diana Sarca.

Întrebată cine este persoana din conducerea DGPMB care a aprobat acest dosar, Sarca a declarat că „la momentul eliberarii acestui permis de armă, vorbim de anul 2010, directorul adjunct al DGPMB, cel care avea în direcţionare şi coordonare Serviciul Arme, era chestorul Marinescu. Conform normelor în vigoare de la acea dată, chestorul Marinescu a semnat acel dosar„.

Nicolae Marinescu a fost numit pentru o oră director general interimar al Poliţiei Capitalei. Apoi ministrul Internelor, Gabriel Berca, s-a răzgândit şi l-a numit interimar pe Gheorghe Dumitru.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?