Portugalia ar putea intra într-o criză economică severă până la sfârşitul anului

Mohamed El-Erian, directorul general al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, anticipează că Portugalia va fi următoarea ţară din zona euro intrată într-o criză severă, devenind "următoarea Grecie" până la sfârşitul acestui an, potrivit unui interviu prezentat de Der Spiegel, citat de Mediafax.
Romania TV
18 mart. 2012, 14:36
Portugalia ar putea intra într-o criză economică severă până la sfârşitul anului

Întrebat dacă crede că Portugalia va deveni următoarea Grecie până la sfârşitul acestui an, El-Erian a spus: „Da, din păcate asta se va întâmpla”.

Pacific Investment Management Co. (PIMCO) este cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, cu active în administrare de 1.360 miliarde de dolari. PIMCO este divizie a grupului german de asigurări Allianz, însă funcţionează în mare parte autonom.

Economia Portugaliei se va contracta cu 3,3% în acest an, potrivit estimărilor oficiale, cea mai abruptă scădere din anii ’70, cauzată în principal de măsurile de austeritate implementate de guvern în conformitate cu programul de asistenţă externă de 78 miliarde euro contractat în 2010 de al UE şi FMI.

Şeful PIMCO a spus că primul acord de finanţare externă a Portugaliei va fi insuficient, iar ţara va fi nevoită să ceară mai mulţi bani de la UE şi FMI.

„Va fi o dezbatere largă privind modul în care UE, creditorii, FMI şi Banca Centrală Europeană vor împărţi contribuţiile. Apoi, pieţele financiare vor deveni neliniştite, deoarece se tem de implicarea sectorului privat”, a spus El-Erian pentru Der Spiegel, preluat de Reuters.

El consideră că anul 2012 va arăta dacă zona euro se va destrăma sau va deveni mai restrânsă, însă mai puternică.

Pe de altă parte, El-Erian crede că zona euro ar putea ieşi din criză foarte repede dacă statele membre „şi-ar asuma într-un final iniţiativa”.

„Există mulţi bani care stau pe bară şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Mulţi bani”, a subliniat el, adăugând că companiile vor începe din nou să investească odată ce va fi clar încotro se îndreaptă lucrurile pentru zona euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT