Poveste emoţionantă în plină pandemie. Au stat 30 de ore la telefon cu tatăl lor, până când acesta a murit

Asemenea multor oameni care i-au pierdut pe cei dragi răpuşi de COVID-19 fărăr a putea fi alături de ei, Abby Adair Reinhard nu a putut să fie la spital lângă tatăl său aflat pe moarte. Totuşi, ea a găsit o modalitate de a-i fi alături părintelui iubit.
Filip Stan
22 apr. 2020, 06:45
Poveste emoţionantă în plină pandemie. Au stat 30 de ore la telefon cu tatăl lor, până când acesta a murit

O asistentă medicală s-a oferit să pună telefonul lângă urechea lui Don Adair, tatăl lui Abby, iar aceasta și cei trei frați ai săi au putut să vorbească cu tatăl lor mai mult de 30 de ore, până când acesta a murit într-un spital din New York.

„A fost o uriaşă binecuvântare. Mi-a permis un fel de… încheiere. Ştiind că este sfârşitul, am putut să spun ce voiam să spun, chiar dacă nu l-am putut vedea şi nu am putut să-l ţin de mână„, a spus fiica, pentru CNN. Tot prin telefon, lui Abby, aflată la New York, li s-au alăturat şi ceilalţi fraţi, aflaţi în Danemarca, Texas şi Carolina de Nord. Ei au împărtăşit amintiri, au cântat şi şi-au exprimat dragostea pentru tatăl lor.

Citeşte şi CORONAVIRUS în SUA. Peste 2.700 de decese în ultimele 24 de ore

Don Adair, care avea 76 de ani, „nu putea vorbi cu adevărat, dar îl puteam auzi cum respiră. Așa ne-am petrecut timpul împreună„, a mai spus Abby Adair Reinhard. „I-am mulțumit tatălui meu că a fost acolo pentru mine, că m-a iubit. Mi-am cerut scuze pentru ce trebuia să-mi cer scuze, l-am iertat pentru ce trebuia să-l iert, am împărtășit amintiri și am cântat. L-am auzit suferind, dar şi auzindu-l numai cum respiră era ca şi cum avem o conexiune cu el, ştiindu-l în viaţă„, a adăugat ea.

Don Adair a fost avocat şi este unul dintre cei aproape 20.000 de americani morţi de coronavirus în statul New York în ultimele două luni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT