Premierul Ciucă declară că sunt speranţe ca România să atingă independenţa energetică în următorii 5 ani. Virgil Popescu dă vina pe ruşi pentru majorarea tarifelor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Bilciureşti, în judeţul Dâmboviţa, că România poate să atingă independenţa energetică într-un orizont de timp care nu depăşeşte cinci ani.
Filip Stan
07 dec. 2021, 12:25
Premierul Ciucă declară că sunt speranţe ca România să atingă independenţa energetică în următorii 5 ani. Virgil Popescu dă vina pe ruşi pentru majorarea tarifelor

Premierul Nicolae Ciucă a participat marţi, la Bilciureşti, la prezentarea proiectului şi recepţia Staţiei de uscare gaze naturale – Grup 145.

„Există speranţe să putem să ne folosim capitalul românesc, să putem să folosim capacităţile româneşti pentru a putea să ne atingem acest obiectiv de realizare a independenţei energetice într-un orizont de timp pe care l-am înţeles de la domnul ministru al Energiei că poate să nu depăşească 5 ani.

Tot ceea ce ţine de sistemul energetic şi de asigurarea capacităţilor energetice reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Nevoia de a găsi soluţii pe termen mediu şi lung de asemenea se află în primele trei priorităţi ale Guvernului şi, pentru că la început spuneam că am văzut că există potenţial, am avut o discuţie cu domnul ministru al Energiei, cu domnii directori ai Romgaz şi Depozgaz.

Am decis ca, pe data de 20 decembrie, la şedinţa de Guvern, dumnealor să vină şi să prezinte proiectele agreate în comun pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităţilor de extracţie şi depozitare la nivel naţional. Este cât se poate de clar că avem nevoie de efortul comun şi de o aliniere a proiectelor şi programelor astfel încât să putem să ne atingem acest obiectiv”, a spus Nicolae Ciucă.

Citeşte şi: Mircea Geoană avertizează despre dezinformările lansate de Rusia. „Este intolerabil. Există o avalanșă care vine către noi, în jurul COVID”

România are în plan creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, de la 3 miliarde în prezent, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Vrem să creştem capacitatea de depozitare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, în 2025. Investiţiile sunt pe lista proiectelor prioritare şi vor putea fi finanţate din bani europeni. Aşa cum ne-am propus în programul de guvernare, capacitatea de înmagazinare va creşte şi va asigura atât securitatea energetică a ţării, cât şi independenţa sa energetică”, a spus ministrul Virgil Popescu.

Totodată, ministrul a dat din nou asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.

„Iarna aceasta va fi ca iarna trecută, ca şi acum două ierni, pentru că avem aceleaşi capacităţi, chiar o capacitate şi mai mare de extracţie, dar nu se mai rezervă din timp capacităţi de import, ceea ce este o modalitate de a sensibiliza piaţa. Aşa-zişii specialişti care spun asta… Oare are cineva interes să ţină preţul sus? Dacă spui că există o criză, care nu există, când spui că nu vor exista gaze doar pui presiune pe preţ”, a completat Popescu.

Citeşte şi: Barometrul vizibilităţii miniştrilor: Ciucă pe primul loc, urmat de Alexandru Rafila. PSD domină prima jumătate a clasamentului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT