Premierul Ciucă, interviu pentru Bloomberg: Tot ceea ce am făcut de când a început conflictul din Ucraina arată că suntem pregătiți să devenim membru al Schengen

Nicolae Ciucă a oferit un interviu prestigioasei publicaţii economice Bloomberg, în care a vorbit despre războiul din Ucraina şi pericolul pe care Rusia îl reprezintă în regiune.
George Russo
03 aug. 2022, 14:43
Premierul Ciucă, interviu pentru Bloomberg: Tot ceea ce am făcut de când a început conflictul din Ucraina arată că suntem pregătiți să devenim membru al Schengen

De asemenea, premierul Ciucă a punctat importanţa României ca baza NATO cea mai apropiată de zona de conflict, dar şi eforturile făcute la nivel statal de ţara noastră pentru a sprijini Ucraina, declarând că este convins că acestea au fost observate de partenerii europeni, care astfel vor primi, în sfârşit, ţara noastră în Schengen.

„Este naiv să ne aşteptăm ca relaţiile dintre Rusia şi Occident să revină la statusul dinainte de război la scurt timp după încetarea confruntării armate, mai ales că regimul de la Kremlin pare hotărât să pună o zonă „tampon” între graniţele sale şi cele ale NATO.

Rusia nu nu gândeşte şi nu se comportă ca noi, ceilalţi. Situaţia actuală, se pare, recrează prăpastia dintre civilizaţia occidentală şi cea estică, între ţările libere, democratice, şi regimurile autocrate.”, a spus Nicolae Ciucă într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii Bloomberg.

Publicaţia Bloomberg îi face şi un scurt portret lui Nicolae Ciucă, amintind că acesta este un general în rezervă, care a fost în teatrele de operaţiuni din Irak. Deşi premierul a spus că nu crede că Rusia va ataca o ţară membră NATO, declanşând astfel un conflict armat deschis cu Alianţa Nord-Atlantică, el crede că actualul război a confirmat avetismentele date de mai bine de 10 ani de lideri ţărilor est-europene, care au sesizat hotărârea cu care Putin a încercat să recupereze teritoriile pierdute prin fărâmiţarea URSS.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă trimite în control Consiliul Concurenței și ANRE la distribuitorii de energie electrică

Având cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre ţările europene, de 624 de kilometri, România s-a grăbit să repare şi să reamenajeze linii de cale ferată şi portul Constanţa, pentru a permite Ucrainei să transporte marfurile de export ocolind Rusia şi teritoriile ocupate de aceasta.

„Dacă Rusia nu acceptă să oprească agresiunea cât mai curând posibil şi să negocieze, să găsească o soluţie şi să recunoască integritatea teritorială a Ucrainei, independenţa şi suveranitatea acesteia, vor face la fel şi cu alte ţări”, mai spune Ciucă.

Bloomberg mai notează că, după decizia NATO de a suplimenta trupele de pe teritoriul României, acum ţara noastră este şi gazda grupului de luptă condus de Franţa, care mai cuprinde soldaţi olandezi şi belgieni, pe lângă un contingent de militari americani, Ciucă declarând că acestea evidenţiază rolul crescând al regiuni Mării Negre în cadrul Alianţei.

„Nu este vorba doar despre apărare, ci şi despre siguranţa alimentelor. Este vorba despre o regiune care este şi foarte aproape de Balcani, astfel că toate aceste decizii sunt menite să sporească siguranţa pe întregul flanc estic.”, mai spune premierul Ciucă.

Premierul a mai declarat cu această ocazie că se aşteaptă ca România să fie cât mai curând inclusă în zona Schengen, după mai bine de 15 ani de aşteptare

„Tot ce am făcut de la începutul acestui război arată că suntem pregătiţi să aderăm la Sschengen şi mă aştept ca liderii tuturor ţărilor europene să recunoască toate eforturile noastre”, a încheiat Ciucă.

Citeşte şi: Petre Daea prezintă efectele devastatoare ale secetei: În România s-a recoltat peste 94% din suprafața de grâu, deci avem pâine. Porumbul şi floarea soarelui sunt cele mai afectate

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Csikszereda duce scandalul la TAS! Amendată pentru steagurile secuiești și scandările „Ria, Ria, Hungaria”, clubul se războiește cu FRF și LPF
Capital.ro
Alertă meteo ANM: Cod galben de vânt puternic, ploi și ninsori. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
SUA cer Europei mobilizarea rapidă spre est. România este direct vizată
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT