Premierul Nicolae Ciucă, veşti bune pentru toţi românii: „Este fără precedent în 30 de ani”

Potrivit Băncii Naţionale a României, investiţiile străine directe în ţara noastră au crescut cu peste 50 la sută în primele cinci luni ale anului.
Filip Stan
14 iul. 2022, 17:16
Premierul Nicolae Ciucă, veşti bune pentru toţi românii:

Premierul Nicolae Ciucă arată, într-un comunicat, că soluţiile Guvernului pentru susţinerea economiei şi protejarea cetăţenilor de efectele crizelor pe care le traversăm au primit, azi, două noi validări, astfel că investiţiile străine directe în ţara noastră au crescut cu peste 50 la sută în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la un total de peste 3,7 miliarde de euro, iar investiţiile străine directe au crescut cu peste 50 la sută în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la un total de peste 3,7 miliarde de euro.

EXCLUSIV Mâncare tradiţională vs insecte. Petre Daea, noul ministru al Agriculturii: „Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc”
”Potrivit Băncii Naţionale a României, investiţiile străine directe în ţara noastră au crescut cu peste 50 la sută în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la un total de peste 3,7 miliarde de euro. Încrederea investitorilor străini în capacitatea României de a-şi dezvolta economia într-o perioadă marcată de crize multiple reprezintă unul dintre pilonii de bază ai politicilor Guvernului, alături de absorbţia fondurilor europene şi de investiţiile naţionale fără precedent în ultimii 30 de ani”, spune premierul.

Nemţii trăiesc din ce în ce mai greu şi iau cu asalt băncile de alimente. Criza se va agrava în lunile următoare, dar mersul la magazin a devenit un şoc pentru germanul obişnuit
Şeful Executivului arată că ”România îşi menţine ritmul de dezvoltare, în ciuda contextului dificil la nivel european, aşa cum reiese din datele publicate astăzi de Comisia Europeană, care a revizuit, în creştere, prognoza privind avansul economiei noastre în acest an, la 3,9 la sută, faţă de estimările din această primăvară, de 2,6 la sută”.

”Guvernul va continua politica de încurajare a investiţiilor şi de susţinere a mediului privat, consolidând cadrul de măsuri necesare dezvoltării şi modernizării ţării”, mai afirmă Nicolae Ciucă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Au sfidat Stanciu și Ionuț Radu echipa națională? “Cum e accidentat? N-a vrut să vină! Unu a jucat la Celta și celălalt dansa cu Cupa!”
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
De ce îți poate reține bancomatul cardul. Greșelile și situațiile în care riști să rămâi fără el
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Facturi uriașe în următorul sezon rece. Cât va costa încălzirea la bloc și la casă. Diferențe mari de preț
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România