Președintele clubului englez Everton, Bill Kenwright, a decedat la vârsta de 78 de ani

Bill Kenwright, preşedintele clubului Everton, a murit, în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 78 de ani, a anunţat clubul din Liverpool.
Mircea Filipescu
25 oct. 2023, 09:05
Președintele clubului englez Everton, Bill Kenwright, a decedat la vârsta de 78 de ani

Originar din Livepool, unde s-a născut pe 4 septembrie 1945. Bill Kenwright, a fost producător de teatru și film înainte să se implice la Everton. El și-a început aventura la club în 1989, când a intrat în conducere. Iar din 2004 a preluat funcția de președinte.

Preşedintele grupării engleze Everton, Bill Kenwright, a murit luni seară, la vârsta de 78 de ani, „înconjurat de familie şi de cei dragi”, scrie în comunicatul dat publicităţii de Everton.

„Clubul a pierdut un preşedinte, un lider, un prieten şi o inspiraţie”, se mai spune în comunicatul oficial.

Bill Kenwright i-a succedat lui Philip Carter în 2004. Pe parcursul celor 19 sezoane petrecute la conducere, Everton s-a clasat de 12 ori în primele opt locuri, incluzând şi un loc patru în 2005. „Caramelele” au ajuns, de asemenea, în finala Cupei Angliei în 2009 şi s-au calificat de şase ori în cupele europene pe parcursul acestei perioade.

Citește și: Imagini de senzație cu Ioan Becali. Cum a fost fotografiat celebrul impresar în nordul Capitalei

Potrivit BBC, acesta suferea de o boală cruntă. Iar în urmă cu 8 săptămâni a fost operat pentru îndepărtarea unei tumori. După operații au apărut mai multe complicații, care au făcut ca Bill Kenwright să stea la Terapie Intensivă și să revină acasă în urmă cu două săptămâni.

„Bill a iubit teatrul, filmul, muzica, clubul Everton și familia sa. A avut un impact asupra a sute de oameni. A fost un nume important în arta din Marea Britanie, publicând peste 500 de piese de teatru. Iar ca oficial al lui Everton, a condus echipa în sute de meciuri”, a anunțat familia lui Bill Kenwright, potrivit Gsp.

Citește și: Gabriel Tamaş a venit beat la antrenament. S-a certat cu toată lumea şi a ameninţat că se retrage din fotbal

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT