Preţurile la carburanţi bubuie la pompă. 9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant

Guvernul promite compensări la pompă, premierul Nicolae Ciucă anunţă controale pentru evitarea speculei, dar românii trebuie să găsească singuri soluţii pentru a face economii.
Filip Stan
24 iun. 2022, 23:11
Preţurile la carburanţi bubuie la pompă. 9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant

Preţurile la carburanţi se schimbă de la o zi la alta. Premierul Nicolae Ciucă promite controale la benzinăriile din România pentru a se evita specula. Ciucă spune că măsura de compensare cu 50 de bani pe litru adoptată de guvern pentru temperarea prețului combustibilului nu va afecta bugetul de investiții.

Nu e neapărat nevoie să cumperi o maşină nouă pentru a-ţi reduce consumul de carburant în mod semnificativ. Trebuie doar să fii atent la anumite lucruri pe care le faci greşit şi să iei măsuri în consecinţă. Diferenţele pot fi foarte mari, chiar la aceeaşi maşină, în funcţie de modul în care se comportă şoferul, iar economiile pot depăşi 1-2.000 de lei anual, în funcţie de cât de mult mergi cu maşina.

Cât costă benzina în restul Europei. Tarife apropiate de cele din România, dar salarii de 5 ori mai mari | EXCLUSIV
Preţurile la carburanţi, cum eviţi consumul mare. Ca o idee de bază – automobilul tău consumă combustibil pentru a se se pune în mişcare. De ori de câte ori frânezi, tu iroseşti energia maşinii, ceea ce duce la risipă de carburant. Ideea de bază a unui condus economic este să fii nevoit să frânezi cât mai puţin, să pierzi cât mai puţin din energia maşinii. Asta nu înseamnă să dai peste lume pe stradă doar pentru a economisi carburant. Dar înseamnă să fii atent la următoarele lucruri:

1. Uşor cu pedala de acceleraţie

Prin „uşor” nu mă refer la a accelera ca şi când ai avea ouă sub pedala de acceleraţie, ci de a nu urca în viteză mai mult decât ai nevoie. În primul rând, trebuie să accelerezi susţinut, fără a pleca cu scrâşnet de roţi de la semafor, dar nici fără a te urni extrem de încet – nu vei economisi carburant dacă faci asta.

În al doilea rând, e bine să ştii că, dacă accelerezi de la 0 până la 60 km/h, vei consuma semnificativ mai mult decât dacă accelerezi doar până la 50 km/h! Cât de mult? Cu peste o treime mai mult, pentru o diferenţă insesizabilă de viteză! Deci, dacă viteza ta maximă în oraş va fi de 50 km/h, vei remarca o scădere sensibilă a consumului! La fel şi în afara oraşului – o reducere cu 10% a vitezei duce la o reducere sensibilă a consumului de carburant.

Preţ benzină şi motorină. Carburanţii se vor ieftini cu 50 de bani pe litru: jumătate suportă statul, jumătate benzinarii

Şi de ce să accelerezi puternic, dacă oricum te vei opri la următorul semafor? Cu alte cuvinte, cu cât vei limita acceleraţia, cu atât consumul tău va fi mai mic. Şoferii din marile oraşe vestice merg în general cu 40-50 km/h, chiar şi dacă bulevardele sunt relativ libere. Noi suntem mai deştepţi şi ne înfigem cu 70-80 km/h până la următorul semafor. De ce?

2 Ţine motorul turat corect

Cel mai indicat mod de a folosi un motor atunci când dorim să avem rapoarte foarte bune consum/cost şi reparaţii/performanţe este utilizarea acestuia la limita minimă a regimului optim de turaţie. Ce înseamnă asta? Înseamnă să te obişnuieşti să schimbi treptele de viteză destul de repede în sus, fără a ţine motorul subturat (să înceapă să tremure), dar şi fără a-l tura excesiv.

Nu există o regulă general valabilă, pentru că zona „dulce” a fiecărui motor diferă de la o maşină la alta (în general oriunde între 1700 rpm şi un pic peste 2.500 rpm, în funcţie de o mulţime de factori – diesel / benzină / cilindree / motor aspirat sau cu turbină etc.). Trebuie să te înveţi să simţi această zonă, dar dacă vrei să vezi dacă mai poţi reduce consumul, poţi face următorul exerciţiu: încearcă să reduci conştient turaţia la care eşti obişnuit să schimbi, în trepte de câte 50 rpm şi vezi dacă mai ai loc de manevră – dacă motorul răspunde încă bine la turaţia la care este ţinut, atunci poţi păstra noul nivel mai coborât de turaţie. Dacă începe să dea semne că e subturat, revino pe palierul de turaţie de dinainte.

Majoritatea celor care consumă prea mult carburant îşi ţin motoarele prea turate, fără să fie conştienţi de asta. Bineînţeles, nu recomandăm rularea cu motorul subturat, să înceapă să tremure – vei da banii de carburant pe alte piese dacă faci des acest lucru.

Tutorial despre cum să furi benzina din rezervor, difuzat de televiziunea de stat din Grecia. „Nu este ceva teribil de complicat” VIDEO
3. Anticipează traficul

Acceleraţiile dese urmate de frânări determină creşterea consumului, nu doar pentru că motorul consumă mai mult carburant când accelerezi, dar mai ales pentru că, repet, toată energia acumulată se pierde prin frânarea ce are loc uneori la doar câteva secunde distanţă. Dacă vom reuşi să vedem dinainte ce se va întâmpla într-o anumită situaţie, de exemplu fiind atenţi la culoarea şi sincronizarea semafoarelor, nu vom mai accelera şi frâna atât de des şi vom păstra viteza de deplasare relativ constantă, deci motorul nu va fi nevoit să ardă carburant pentru a o transforma în forţă de acceleraţie.

Obişnuieşte-te să te uiţi departe în trafic. Ai plecat de la semafor, dar la 300 de metri în faţă ai un alt semafor care e pe roşu? Chiar are rost să ajungi la 60 de km/h pentru ca apoi să frânezi puternic, când poţi parcurge toată distanţa cu 40-50 km/h şi să încetineşti treptat, folosind frâna de motor? OK, poate ţi se va băga o altă maşină în faţă, dar atât timp cât nu te mişti totuşi ca un melc, vei avea mai multe beneficii decât neajunsuri. Dacă e trafic aglomerat, încearcă să faci un echilibru între viteza ta maximă şi nesimţiţii care vor să ţi se strecoare în faţă doar pentru a pune apoi frână cu putere. Şi, evident, nu fi tu nesimţitul ăla!

4. Păstrează distanţa

Deşi pare un sfat ciudat, păstrarea distanţei corecte faţă de maşina din faţă duce la scăderea consumului, în special în mediul urban. De ce? Pentru că, dacă laşi să treacă două-trei secunde între tine şi maşina din faţă, vei putea anticipa mult mai bine traficul (vezi pct. 3). Cu cât te vei înghesui mai tare în cel din faţă, cu atât mai des vei călca frâna şi vei pierde energia de mişcare deja acumulată. Pentru energia asta tu ai consumat deja carburant.

5. Foloseşte frâna de motor

Dacă anticipezi traficul şi păstrezi distanţa, vei folosi cu uşurinţă frâna de motor. Nu, atunci când te apropii de un semafor NU este bine să scoţi la punctul mort şi să calci frâna de serviciu. Dimpotrivă, frâna de motor ar trebui utilizată tot timpul, nu doar atunci când pe jos este zăpadă sau gheaţă, nu doar atunci când ne deplasăm în afara oraşului. Efectele utilizării frânei de motor nu se regăsesc doar la nivelul consumului de carburant, ci ele pot fi regăsite şi asupra eficienţei frânării şi a nivelului de uzură a plăcuţelor de frânare.

6. Mai uşor cu aerul condiţionat

Nu vrem să spunem să mergi fără aer condiţionat, asta ar fi o prostie, în special în toiul verii. Dar, atât timp cât nu e nevoie de el, e mai bine să foloseşti doar ventilaţia maşinii, pe cât posibil. Pentru a reuşi asta, dacă ai cum, parchează-ţi maşina la umbră, sau, dacă ai parcat-o în plin soare, încearcă mai întâi să faci să iasă aerul fierbinte mergând un pic cu toate geamurile deschise, şi abia apoi să dai drumul la aerul condiţionat.

Ţine minte că, în funcţie de motor, aerul condiţionat poate mări consumul cu 10-20%. Nu trebuie să-ţi sacrifici confortul, dar nici să-l laşi să meargă degeaba atunci când nu e neapărată nevoie de el. Apropo, mersul cu geamul deschis creşte consumul de carburant mai ales dacă ieşi din oraş, aşa că e mai bine să foloseşti aerul condiţionat, iar nu geamurile, pentru răcorirea maşinii. Dar cu moderaţie.

7. Uşurează-ţi maşina de lucrurile care nu sunt necesare

Surprinzător, mulţi şoferi cară după ei cel puţin 20-30 de kilograme care nu au ce căuta în maşină. Fă curat în portbagaj, dacă mergi prin oraş nu-ţi umple complet rezervorul ci lasă-l undeva la jumătate – o treime şi în general ai grijă să nu ai greutăţi suplimentare. Dacă ai un portbagaj de pavilion, dă-l jos atunci când nu îl foloseşti – îţi creşte foarte mult consumul maşinii!

Ca idee, fiecare 35 de kg suplimentari îţi vor creşte consumul maşinii cu circa 1-1.5% (rezultatele diferă în funcţie de o serie de alţi factori).

8. Atenţie la anvelope!

Anvelopele trebuie umflate la specificaţiile indicate de producătorul maşinii – dacă mergi cu anvelope cu presiune mai mică decât cea optimă, nu doar că vei creşte consumul de carburant, dar pui în pericol şi pasagerii maşinii. E adevărat că, dacă umfli mai puternic anvelopele, consumul de carburant scade, dar noi îţi recomandăm să respecţi exact indicaţiile producătorului maşinii, pentru a evita surprizele neplăcute.

Apoi, faptul de a merge cu anvelope de iarnă în toiul verii sau viceversa îţi va afecta negativ consumul maşinii. Foloseşte anvelope corespunzătoare fiecărui anotimp. În fine, dacă îţi permiţi, cumpără anvelope ecologice, care asigură o reducere a consumului de carburant. Doar din atenţia la anvelope, consumul poate scădea cu până la 10%!

9. Evită dispozitivele-minune care îţi promit o scădere a consumului de carburant!

E adevărat că anumite resoftări (chip-tuning) pot asigura o creştere a performanţei şi o scădere a consumului de carburant, dar acestea modifică şi modul în care poluează maşina ta şi pot cauza alte probleme. Dimpotrivă, aproape toate dispozitivele care pretind că duc la economia de carburant nu reuşesc să ducă la diferenţe notabile în consum. Fereşte-te de escrocherii!

Preţurile la carburanţi. Cum poți să faci economie de carburant
În condițiile în care prețurile la benzină și motorină urcă vertiginos, din ce în ce mai mulți român se gândesc să mai reducă din cheltuieli ca să facă față situației. Cum poți să faci economie de carburant explică Titi Aur, multiplu campion național la automobilism și expert în condus defensiv.

Costul carburanților a crescut cu 38,5% față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Preţurile la carburanţi. Cum poți să faci economie de carburant. Stilul agresiv de condus dublează consumul
Tipul de mașină pe care o avem și felul în care o conducem influențează puternic consumul. Dacă plecăm cu demaraj de la semafor, accelerăm des și frânăm brusc, atunci consumul va fi mai mare decât în cazul unui stil de condus relaxat, a explicat Titi Aur pentru Libertatea.

„Stilul agresiv înseamnă dublarea consumului. Agresiv nu înseamnă neapărat să claxonezi non-stop, pot să merg în limita legală, dar greșit. Spre exemplu, pot să accelerez fără să fac demaraj și fără să frânez puternic. Dacă văd că e aglomerație, simpla ridicare a piciorului de pe accelerație înseamnă o frânare”, a explicat fostul pilot de raliuri.

Ted Rossman, analist senior la Bankrate, spune că orice viteză peste 90-100 km/h duce automat la consum mai mare, potrivit Yahoo Finance.

Pont legat de presiunea în pneuri
Titi Aur le-a dat șoferilor și un pont legat de raportul dintre felul în care sunt umflate roțile și consumul de combustibil.

„Pentru a face economie la carburant, vă dau un pont: umflați mai mult anvelopele. Dar atunci voi uza mai mult mașina și nu voi avea aderență. Vom face economie la carburanți, dar ca să fac economie pe ansamblu trebuie să umflăm anvelopele la presiunea corectă. Aceasta este cea trecută pe capac sau în cartea tehnică”, mai spune Titi Aur.

Supraîncărcarea mașinii crește consumul
Un alt aspect care trebuie luat în calcul este supraîncărcarea mașinii. Titi Aur recomandă să nu circulăm cu mașina încărcată degeaba, folosind ca exemplu cutiile/portbagajele exterioare, fixate pe acoperiș.

Acestea trebuie date jos dacă nu sunt folosite decât de câteva ori pe an. „Dacă am portbagaj sus influențez aerodinamica, iar acesta frânează mașina, care consumă mai mult. La fel, dacă am două bare sus, fac zgomot și influențează aerodinamica”, spune acesta.

Evitați folosirea aerului condiționat
Un element care crește consumul, în special în zilele caniculare de vară, este folosirea aerului condiționat.

Potrivit Agenției de Protecție a Mediului din SUA folosirea aerului condiționat scade cu 25% eficiența unei mașini. Instituția americană oferă mai multe sfaturi pentru compensarea folosirii climei.

De exemplu, lăsați geamurile jos atunci când rulați la viteze mici, parcați la umbră sau folosiți echipamente parasolare de protecție pentru a preveni încălzirea interiorului.

Conduceți puțin timp cu geamurile deschise atunci când folosiți aerul condiționat. Acest lucru va scoate mai rapid aerul cald din interior și va pune mai puțină presiune pe instalația de aer condiționat.

Nu lăsați aerul condiționat pornit dacă staționați. Cea mai mare parte a sistemelor răcesc mașina mai rapid la viteze mai mari.

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ilie Bolojan să-și amendeze fosta soție. Femeia a implorat instanța să-i anuleze contravenția: ”Era târziu și ploua”
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
Playtech.ro
Ţara din Europa în care nu se plătesc taxe. E un adevărat paradis, mulţi români s-ar muta aici
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
Patru măsuri imbatabile de luptă cu evaziunea: „în primul rând, trebuie eliminate ingerințele politice. N-am auzit despre asta în CSAT”
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Val uriaș peste România. Crește TVA-ul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
Ținuta BIZARĂ purtată de Maria Dragomiroiu la priveghiul lui Ion Cernea. Toți au făcut ochii cât cepele!
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Cutremur în cazul Elena Udrea. Se prăbușește totul. Decizia cruntă a DNA
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț privind pachetul de măsuri de reducere a deficitului! TVA crește la 21%, suprataxarea băncilor și a jocurilor de noroc, creșterea accizelor la tutun, alcool și combustibil: Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua față a înșelăciunii: cum sunt măcelăriți micii antreprenori de AI-ul escrocilor