„Prima Casă” dispare, va fi înlocuită cu un program social

Guvernul ar putea aproba prorogarea programului ”O familie, o casă” până la începutul anului viitor, pentru a elimina disfuncționalitățile apărute, au declarat pentru HotNews.ro surse implicate în discuții. Astfel, vechiul program ”Prima Casă” ar urma să rămână valid pe tot parcursul acestui an, urmând ca de la 1 ianuarie 2021, solicitanții de credite ipotecare cu garanția Statului să aplice prin intermediul programului ”O familie, o casă”.
Romania TV
19 iun. 2020, 16:26

PRIMA CASĂ. Reamintim că programul ”O familie, o casă” este acum în vigoare, însă e mai degrabă blocat. El impune limite în privința veniturilor solicitanților, ceea ce în perioade de criză – atunci când Statul ar trebui să dezmorțească piața creditului ipotecar- s-ar putea dovedi contraproductiv. 

Bancherii spun că există un număr ridicat de clienți care se interesează de noile condiții de obținere a unui credit garantat de Stat, la fel cum au existat cazuri în care oameni care și-au depus dosarul pe ”Prima Casă” s-au trezit că nu se mai încadrează în noul program.
 
Bancherii au lansat în bună parte programe alternative celui guvernamental, uneori mai atractive decât acesta, cu excepția nivelului solicitat, care e substanțial mai mare.
 
 
„Încercăm de câțiva ani să ducem produsul nostru standard către tânăra generație, la cei sub 30 de ani. Vrem să fim pregătiți pentru cazul în care acest program se va schimba și să ne putem adresa în continuare celor care nu își permit un avans prea mare. Avansul nu va fi 5% dar poate 7-8 sau 10%”, spune Dana Dima, vicepreședintele pe retail al BCR într-o discuție cu HotNews.ro. În acest moment, singurul motiv pentru care tinerii încă se îndreaptă spre Prima Casă este nivelul redus al avansului solicitat la programul lansat de Guvern în toamna lui 2009. „Avansul minim este de 5%, dar chiar și așa, clienții preferă să achite un avans de 9-10%, conștienți că un avans mai consistent reduce efortul pe termen lung al plății ratelor”, explică Dana Dima. BCR are și un produs propriu denumit „Casa mea” unde, cu toate că avansul minim solicitat este de 15%, clienții preferă să plătească în medie un avans de 27% din valoarea creditului, spun reprezentanții BCR.
 
Cererea de credite a scăzut în contextul crizei coro­na­virusului, însă oamenii încă accesează credite, în special ipotecare, solici­tă­rile de împrumuturi ajungând în cazul Raiffei­sen Bank la 25-30% din volumele obişnuite pe partea de cre­dite de consum, în timp ce la creditele ipotecare cererea este de circa 60% faţă de volumele de dinaintea crizei, spune vicepreședintele băncii, Vladimir Kalinov, într-o discuție cu Zf.ro.

El a amintit de programul Prima ca­să, care întotdeauna a prezentat un inte­res foarte mare, susţinând că este inte­re­sant de urmărit ce se va întâmpla în perspectivă cu acest program, în condi­ţi­ile în care sunt aşteptate în continuare normele de aplicare. „Aşteptăm să se pu­blice normele, în principiu programul Prima casă a fost oprit şi la momentul actual servim clienţii care au primit o preaprobare“.

Reamintim că Parlamentul a dispus modificarea OUG 60/2009, prin care programului „Prima casă” să i se atribuie un caracter social, devenind „O familie, o casă”.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Energie gratuită pentru români. Mii de clienți PPC au beneficiat de facturi reduse și prețuri mai mici în orele de vârf
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?