Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă din România

Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă din România a fost realizată marţi de medicul primar Florina Pinte şi transmisă live pe internet.
Romania TV
12 iun. 2018, 17:48
Prima operaţie intervenţională la inimă cu hologramă din România

Procedura intervenţională a avut ca scop tratarea unei malformaţii cardiace congenitale denumită Persistenţă de canal arterial (PDA) la o femeie de aproximativ 25 de ani.

PDA este o maladie care apare atunci când canalul arterial al unui nou-născut nu se închide după naştere, permiţând astfel sângelui să treacă din circulaţia sistemică în cea pulmonară. Pacienţii cu PDA medie sau mare pot prezenta simptome ce variază de la respiraţie grea la efort până la insuficienţă cardiacă.

Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie intervenţională şi doctor în ştiinţe medicale, cea care a realizat operaţia în direct, a făcut peste 50.000 de proceduri diagnostice (coronarografii, cateterisme cardiace în malformaţii congenitale de cord şi boli valvulare, arteriografii carotidiene, renale şi periferice ale membrelor inferioare şi superioare), precum şi numeroase proceduri intervenţionale de tratament.

Holograma inimii umane este o experienţă pregătită special pentru utilizatori, iar aceştia o pot viziona cu ajutorul unui telefon sau al unei tablete, pe care va fi aşezat un obiect sub formă de prismă.

Aceasta va permite privitorilor să aibă o perspectivă completă asupra procesului prin care se acţionează asupra inimii. Întreaga experienţă este una inedită, menită să educe şi să informeze publicul, dar şi să strângă relaţia dintre oameni şi actul medical.

Intervenţia de la AngioLife (parte din MedLife) a fost comentată în direct de specialişti, care au detaliat ce se întâmplă în sala de intervenţii. Astfel, pacienţii pot înţelege mult mai bine ce se întâmplă în spatele uşilor sălii de operaţii şi se pot familiariza cu strategia medicală abordată de către medici în astfel de cazuri. În plus, rezidenţii, dar şi medicii specialişti care nu au acces la astfel de intervenţii pot urmări şi învăţa noi tehnici operatorii.

DailyBusiness
5 lucruri de știut despre orașul brazilian Belém, din Brazilia, care găzduiește COP30
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Atac dur al lui Mihai Stoica la Cristi Balaj: „Nu credeam că e în stare de așa ceva!”. Ce i-a reproșat oficialul FCSB
Capital.ro
Decizia luată de avocații lui Călin Georgescu. A fost deja depusă cererea la Curtea de Apel București. Neregulile invocate de aceștia
Playtech.ro
Ninsori şi frig în decembrie. Meteorologii anunţă o iarnă ca altădată
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
BREAKING! Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Fără dubii! Radu Banciu a spus ce rezultat va înregistra Anca Alexandrescu la alegeri: ”Asta i-am transmis”
MediaFlux
Urșii periculoși pot fi împușcați imediat. Amenzi uriașe pentru cine îi hranește. Ministrul Mediului anunță garduri electrice
stirilekanald.ro
El este românul care a murit în Dublin, după ce a fost înjunghiat în inimă. Victor avea doar 23 de ani
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai