Primarul Timişoarei a fost trimis în judecată de DNA. Nicolae Robu nu este singurul inculpat. UPDATE: reacţia edilului PNL

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul vânzării mai multor imobile, cele mai multe situate în centrul vechi al orașului. 
Romania TV
30 dec. 2019, 07:50
Primarul Timişoarei a fost trimis în judecată de DNA. Nicolae Robu nu este singurul inculpat. UPDATE: reacţia edilului PNL

UPDATE: Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat luni, după ce DNA a anunțat că l-a trimis în judecată într-un dosar legat de vânzarea unor imobile , că se află în vacanță și că în dosarul în care este cercetat de procurori ii „pică greu” că este asociat cu un prejudiciu de 9 milioane de euro când el a semnat, printre alții, pentru două imobile ale căror valoare nu a depășit câteva mii de euro. El a spus că o să publice pe pagina lui de Facebook poze cu imobilele pentru care se află în dosar, că lumea se va „cruci” când o să vadă imaginile și a garantat că a respectat legea. Robu a precizat că vrea un „stat de drept în sensul sănătos”:

„Eu nu vreau sa comentez prea mult. Eu sunt trimis in judecata pentru ca am semnat doua contracte de vanzare-cumparare pentru doua locuinte, de 25 mp si de 50 mp, deloc in zona centrala, niste maghernite. Astea s-au vandut cu semnatura mea, nu de catre mine, ci de catre o comisie speciala pentru aplicarea legii, comisie care a considerat ca sunt indeplinite toate conditiile de aplicare a legii privind pretul, o procedura favorabila chiriasului. Trebuia ca chiriasii sa aiba contractul de inchiriere inainte de aparitia legii si se pare ca s-au semnat dupa aparitia legii, dar comisia spune ca a avut hotarari judecatoresti in baza carora s-au vandut locuinte in conditii similare. Nu stiu daca se depaseste ordinul miilor de euro. Sunt in vacanta. Sigur ca eu sufar, am fost om cinstit toata viata, am respectat legea. Imi pica greu sa fiu asociat cu 9 milioane euro prejudiciu, sute de imobile, nu e vorba de asa ceva. Au fost 4-5 semnaturi inainte de semnatura mea. O sa vedeti poze (cu imobilele, n.red.) va veti cruci, sa vedeti cum arata. Eu sunt cu constiinta impacata. Garantez pentru mine. Imi doresc in Romania un stat de drept in sensul sanatos”.

Primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul privind vânzarea frauduloasă şi la prețuri modice a unui număr de 207 imobile, cele mai multe situate în centrul municipiului Timișoara. Prejudiciul este de peste 9 milioane de euro.

Procurorii DNA au trimis în judecată 9 persoane într-un dosar care vizează vânzarea frauduloasă și la preţuri modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timișoara.

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpați), respectiv în formă simplă (4 inculpați).

„În perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara (majoritatea cu funcții de conducere) și-ar fi încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului”, se arată în comunicatul DNA.

În urma anchetei, a fost constatată infracțiunea de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 (pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte , trecute in proprietatea statului). „Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaților la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situații, ar fi participat mai mulți inculpați la încheierea presupus nelegală a aceluiași contract: Miuț Nicușor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) și Iova Gabriela (1 contract)” transmit procurorii.

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură și restabilirea situației anterioare, prin revenirea acestora în proprietatea statului și prin anularea actelor juridice produs al infracțiunii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.

 

Citește și: 

Soţia primarului Robu, surprinsă la cumpărături cu Mercedes-ul de serviciu al primarului şi şoferul pe post de cărător de plase

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Călin Donca de la Survivor s-a răsturnat cu vehiculul de teren: "M-am lovit la cap..."  
Fanatik.ro
Șumudică a auzit în direct ce i-a transmis Neluțu Varga prin intermediul Fanatik. Reacția antrenorului de la CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Raluca Turcan lansează un avertisment pentru Luca Niculescu. Ce spune despre PSD: Este în opoziție chiar și atunci când e la guvernare
Playtech.ro
Când vine frigul adevărat în România. Prognoza ANM până pe 9 noiembrie și ce știm despre ploi și primele ninsori
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
MediaFlux
Răsturnare de situație. Nicușor Dan e dispus să convoace alegeri anticipate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT