Primul mesaj al Cristinei Ţopescu, după moartea tatălui ei. Care au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus cunoscutul comentator

„ÎN NUMELE TATĂLUI

Știti, zilele și nopțile astea am stat numai pe net, pe youtube, să-l vad și să-l tot revad pe tatal meu, sa-l ascult. Nu simt că a plecat în mod definitiv, nu procesez încă. Ieri dimineata m-am trezit cu un sentiment cumplit de neputinta ca vineri am plecat de la cimitir si l-am lasat acolo singur, în pământ. Iar acum simt că tot crește în mine încă un sentiment. Printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, când încă mai putea vorbi, au fost : „Nu te lasa!” Stia ca, desi el, introvertit, iar eu opusul lui din acest punct de vedere, ceva i-a iesit cu mine, ca om: mi-a transmis niste principii de viata (știu, suna pretentios), niste convingeri, credinte, pe care avea linistea ca le-am asimilat usor, pentru ca aici eram la fel. Sau el m-a modelat asa. Voi vorbi despre ce m-a învatat el, ce avea el și nu mai văd in jurul meu decât rar, iar ce voi spune știu ca nu va fi pe placul unora. „Crede ceea ce spui și spune ceea ce crezi” – era una dintre convingerile lui nestramutate și de la asta stiu sigur ca nu s-a abătut niciodata. Am încercat să fac și eu asta tot timpul, mi-am atras prieteni si neprieteni, poate și pentru ca eu nu am facut-o întotdeauna cu echilibrul sau cu toleranta lui cea aproape ireala. Incerca des sa ma tempereze, imi spunea ” o sa mori cu dreptatea de gat, oamenii, lumea, nu sunt doar în alb si negru” si, intrucatva, a reusit de multe ori sa-mi deturneze reactii care ar fi fost prea transante. În virtutea educatiei pe care chiar mi-a impus-o uneori, ceva ceva s-a prins de mine.

Tatal meu facea o diferenta esentiala intre pasiune si patima ( a spus-o si in minunata emisiune a Eugeniei Voda- Profesionistii), doar ca putini pot sesiza si controla granita dintre cele doua. Se trezesc că trec, pe nesimțite, dintr-una într-alta. Lui i-a iesit tot timpul, mie nu. Eu încă simt si vaz monstruos, dar cred ca am invatat, macar, să mă exprim mai moderat decat simt și să nu pun la zid pe nimeni. Pentru că nu se cade. Când văd, însa, ipocrizie, cand constat ca simtul onoarei nu mai are nicio valoare si ca e doar simulat si disimulat prin vorbe, fara vreo acoperire in fapte, nu vreau sa mai tac. El tacea. Obosise putin. Eu n-o sa mai tac. În numele lui. Poate uneori n-o sa nominalizez, alteori poate da, iar, daca voi trezi resentimente, ma iluzionez, ca dincolo de ele, unii dintre cei vizati, nu acum, mai tarziu, vor intelege ceva si vor fi mai atenti atunci cand banii, puterea, lacomia și beția de sine le iau mințile. Poate vor medita, puțin, la ele, din când în cand, singuri, schimbând ceva în codul lor moral personal, încetând sa mai urateasca o profesie atat de frumoasa cum e jurnalismul. Informatia corecta, respectarea adevarului, a-l livra nu pe bucati, in functie de interese si complicitati, ci cu toate fatetele lui, numai asa cred ca vom reusi sa nu-i inselam si uratim pe cei care ne citesc sau ne privesc si ne asculta Numai asa, ii putem ajuta sa evolueze cumva, in felul asta, cine stie, evoluind si noi odata cu ei. Ca mare nevoie avem ! Ce facem noi acum, mult prea des si cu o abilitate demna de o cauza mai bună, e sa urâțim poporul cu televizorul. Publicul n-are nicio vină, el primeste ce i se livrează. Responsabilitatea e a noastra și e imensa. Asa numitul rol formator al presei, vanturat doar in vorbe si in forme golite de continut, nu e o aiureala si nici o iluzie. Tatal meu credea in el. Si, fie ca mi-e ingaduit (sau nu), sunt hotarata, la randu-mi, sa nu renunt la aceasta fantasma”, a scris Cristina Țopescu pe contul de socializare.

Cristian Ţopescu, omul care a strigat prima dată „Zeceeeee!” în istoria olimpiadelor

Alte articole