Proces amânat. Morsi a spus că instanţa e „ilegală” şi că el e „preşedintele legitim” al Egiptului

Procesul pentru "incitare la omor" al fostului preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată în iulie, a fost amânat, luni, până pe 8 ianuarie 2014, iar fostul şef de stat a sfătuit tribunalul să-i judece mai degrabă pe "liderii loviturii de stat militare".
Romania TV
04 nov. 2013, 12:54
Proces amânat. Morsi a spus că instanţa e

Mohamed Morsi, primul şef de stat ales democratic în Egipt, care a fost înlăturat de la putere şi arestat la 3 iulie de armată, a spus în faţa judecătorilor că el este „preşedintele legitim al Egiptului” şi că instanţa de judecată în faţa căreia s-a prezentat, luni, la un tribunal din Cairo, este o „instanţă ilegală”.

Judecătorul care a prezidat şedinţa în cazul morţii a şapte manifestanţi, de care este acuzat preşedintele destituit al Egiptului, a suspendat luni audierea din cauza refuzului acuzatului de a îmbrăca hainele albe de deţinut, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.  Potrivit altor surse, cauza suspendării şedinţei ar fi însă strigătele insultătoare la adresa instanţei din partea adepţilor lui Morsi, aflaţi în sala de judecată. De pe scaunul său de acuzat, Mohamed Morsi a strigat de câteva ori:”Eu sunt preşedintele legitim al ţării!

Citeşte şi Motivul incredibil pentru care a fost arestat un egiptean

Mohamed Morsi şi alţi 14 inculpaţi dintre liderii mişcării Frăţia Musulmană sunt acuzaţi de „instigare la crimă” în timpul manifestaţiei din 5 decembrie 2012, din faţa Palatului prezidenţial, care a degenerat în violenţe soldate cu cel puţin 7 morţi şi sute de răniţi.

Măsuri excepţionale de securitate au fost luate în jurul Academiei de Poliţiei, unde se află tribunalul. Aici s-au adunat câteva sute de susţinători ai mişcării Fraţii Musulmani. Armata a blocat principalele artere din Cairo. A fost blocată complet şoseaua de centură, alături de care se află Academia de Poliţie; a fost închisă Piaţa Tahrir şi o serie de alte artere rutiere importante. Peste tot se vedeau blindate şi baraje de sârmă ghimpată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi