Profesoarele acuzate că au luat mită la Bacalaureat au fost condamnate cu suspendare

Profesoarele din cadrul comisiei de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Leonida" din Constanţa, prinse după ce au primit câte 200 de lei mită pentru a-i lăsa pe candidaţi să copieze, au fost condamnate la cinci luni de închisoare cu suspendare. Elevul care a dat banii a primit două luni cu suspendare.
Romania TV
19 nov. 2013, 19:03
Profesoarele acuzate că au luat mită la Bacalaureat au fost condamnate cu suspendare

Magistraţii Tribunalului Constanţa le-au condamnat pe Maria Ţuţuianu şi Gabriela Lefter, cadre didactice supraveghetoare la sesiunea august – septembrie 2013 a examenului de bacalaureat, la cinci luni de închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, şi au dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de doi ani şi cinci luni.

Elevul care a dat efectiv banii, Cornel Ciacîru, acuzat de dare de mită, a fost şi el condamnat la două luni de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind, în cazul lui, de doi ani şi două luni.

De asemenea, judecătorii au decis confiscarea de la Maria Ţuţuianu şi Gabriela Lefter a câte 200 de lei de la fiecare, reprezentând sumele ce au făcut obiectul luării de mită şi i-au obligat pe cei trei inculpaţi la plata a câte 1.280 de lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 26 august, cu ocazia susţinerii examenului de bacalaureat la Limba şi literatura română în centrul de examinare organizat la Liceul „Dimitrie Leonida” din Constanţa, Maria Ţuţuianu şi Gabriela Lefter, cadre didactice supraveghetoare, au pretins şi primit, în două rânduri, suma totală de 400 de lei, strânsă de la şase candidaţi.

Citește și: Decizie în dosarul „curcan şi caş la Bac”: Diplomele obţinute cu mită sunt legale

Banii au fost daţi de către Cornel Ciacîru, unul dintre cei şase elevi, fiind lăsaţi pe catedră înveliţi în şerveţele nazale. În schimbul banilor, cele două cadre didactice urmau să-i lase pe candidaţi să copieze sau chiar să-i ajute în rezolvarea subiectelor.

La un moment dat însă o elevă a fost surprinsă copiind de către alt profesor supraveghetor şi a fost eliminată din examen, iar apoi a sesizat organele de urmărire penală despre faptele de corupţie comise. Faţă de eleva care a denunţat corupţia, procurorii au dispus soluţia de neurmărire penală, „întrucât sesizarea organelor de urmărire penală despre o faptă de dare de mită înainte de sesizarea în alt mod a acestora constituie cauză de nepedepsire pentru denunţător”.

De asemenea, şi ceilalţi patru candidaţi care au dat mită la examen au fost scoşi de sub urmărire penală, dar au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei.

Cele două cadre didactice au fost sancţionate şi de către Inspectoratul Școlar Constanţa pentru că au permis fraudarea examenului, prin desfacerea contractului de muncă, decizie intrată în vigoare din 25 octombrie.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Transfer de 1,5 milioane de euro la Universitatea Craiova! Simon Elisor a fost prezentat oficial de campioana României. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Măsura prin care ANRE vrea să îi ajute pe români să evite facturile uriașe la energie. Când vei primi avertizare pe telefon despre consum
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. CNPP anunță recalculări
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?