Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la regulile de acordare a burselor sociale şi de merit este respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti

Consiliul Municipal al Elevilor București atrage atenția “și asupra primăriilor sectoarelor 3 și 5 care oferă aceeași sumă infimă de doar 150 de lei/lună pentru bursele de ajutor social”. CMEB “invită factorii de decizie competenți ai sectoarelor 1, 3 și 5 la un dialog structurat pe tema burselor sociale”.

25 ian. 2021, 18:35
Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la regulile de acordare a burselor sociale şi de merit este respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti

Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la setul de reguli emis în vederea acordării burselor sociale și de merit chiar în cadrul anului școlar în curs a fost sesizată şi respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor București, structură de reprezentare a celor aproximativ 300.000 de elevi din Capitală din învățământul de stat și privat.

În data de 21 ianuarie 2021, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ din Sectorul 1 a trimis o adresă circulară către toți directorii din sectorul în cauză, prin care micșorează bursele sociale și introduce un mecanism de acordare de tip clasament pentru bursele de merit.

Conform OMECTS 5576/2011, bursele de performanță recompensează performanța elevilor la concursurile și olimpiadele școlare (Art.6).

Bursele de merit pot fi acordate elevilor care obțin media generală cel puțin 8,50 și au media 10 la purtare, sau au obținut locul I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor sau concursurilor școlare, naționale sau ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS (Art.8).

Bursele de studiu pot fi acordate elevilor care au obținut cel puțin media generală 7 și nota 10 la purtare (Art.9) și provin din familii cu venituri medii (venit lunar mediu/membru al familiei cel mult egal cu salariul minim pe economie).

Bursele de ajutor social se pot acorda la cerere elevilor care provin din familii cu venituri scăzute (venit lunar mediu/membru al familiei cel mult egal cu jumătate dinsalariulminimpeeconomie), independent de media lor generală sau de nota la purtare, scrie Edupedu.

Propunerea Primăriei Sectorului 1 privind regulile de acordare a burselor

La polul opus, propunerea Primăriei Sectorului 1, sfidează adevăratele nevoi ale elevilor bucureșteni și propune următoarele:

➔ Bursele de merit se vor acorda în cuantum diferențiat în funcție de clasamentul elevului în cadrul unității de învățământ în care studiază (principiul echității) și de performanțele sale la concursurile și olimpiadele școlare, fără condiții privind veniturile familiei (principiul nediscriminării). Bursele de merit vor fi acordate elevilor care îndeplinesc condițiile din OMECTS 5576/2011 Art.8 (au media generală cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare, respectiv au obținut locurile I, Il sau ll la etapa județeană a concursurilor organizate de MECTS), după cum urmează:

a) 300 lei lunar pentru elevii care au obținut locurile I, Il sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale sau ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-științifice, de nivel național, organizate de MECTS;

b) 300 lei lunar pentru elevii a căror medie generală se situează între primele 10% dintre mediile generale ale elevilor din acelaşi an de studiu în cadrul aceleiași unități de învățământ;

c) 250 lei lunar pentru elevii a căror medie generală se situează între 10% și 20% dintre mediile generale ale elevilor din acelaşi an de studiu în cadrul aceleiași unități de învățământ;

d) 200 lei lunar pentru elevii a căror medie generală se situează între 20% și 30% dintre mediile generale ale elevilor din același an de studiu în cadrul aceleiași unități de învățământ;

e) 150 lei lunar pentru elevii a căror medie generală se situează între 30% și 40% dintre mediile generale ale elevilor din acelaşi an de studiu în cadrul aceleiași unități de învățământ;

f) 100 lei lunar pentru elevii a căror medie generală se situează sub 40% din mediile generale ale elevilor din acelaşi an de studiu în cadrul aceleiași unități de învățământ.

➔  Bursele de studiu vor fi în cuantum fix de 150 lei lunar și se vor acorda elevilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de OMECTS 5576/2011 Art. 9.

➔  Bursele de ajutor social se vor acorda elevilor care cumulativ a) îndeplinesc condițiile prevăzute de OMECTS 5576/2011 Art. 13 și b) au nota 10 la purtare (principiul eticii și disciplinei şcolare). Bursa de ajutor social va fi în cuantum fix de 150 lei lunar, la fel ca bursa de studiu (principiul echității).”

”În cadrul documentului trimis, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1 justifică regulamentele impuse invocând trei principii, respectiv principiul nediscriminării, principiul eticii și disciplinei școlare, dar și principiul echității.

Principiul eticii și disciplinei școlare îl considerăm ca fiind nefondat, în conformitate cu atribuțiile primăriei. Am dori să știm ce actori implicați au fost consultați și ce argumente bazate pe statistici reale și recente aduc. Primăria nu este în măsură să facă astfel de afirmații fără o justificare clară și o poziție a tuturor celor implicați în aceste demersuri (administratorii și beneficiarii), reprezentanții elevilor nefiind consultați. Etica și performanța trebuie susținute în școală, însă nu vedem corelarea acestor două idei cu acordarea burselor de merit de către primării, deoarece, prin acțiunile sale nu se rezolvă această problemă invocată, ci dimpotrivă, iar prerogativele administrative ale primăriei sunt depășite de stabilirea principiilor socio-educaționale.

Contrar circularei trimise de către primărie, principiul echității este încălcat, deoarece raportarea se face între elevii de la același liceu. Acest lucru însemnând că, un elev cu media 9.60 dintr-un liceu ”de prestigiu” are o performanță mai mică în viziunea autorităților locale decât un elev cu media 9.60 dintr-un liceu ”cotat mai prejos”. Această eroare în fondarea metodologiei de acordare a burselor a fost, cel mai probabil, implementată din dorința de ”economisire a unor bani”, nu pentru a avea cu adevărat echitate sau pentru a mobiliza elevii spre o realizare academică impactantă. Tot pentru a conserva principiul echității, printr-un calcul simplu, putem observa că de bursele sociale beneficiază o familie care ar trebui să trăiască cu circa 700 de lei/lună pentru fiecare membru al familiei. Această sumă de 150 de lei nu garantează, nu asigură și, considerăm că, nici nu se vrea a fi un ajutor real pentru elevii aflați într-o situație dificilă, lucru afirmat și susținut chiar de către câțiva dintre aceștia.

În aceeași măsură, bursele sociale sunt destinate elevilor orfani, cu boli cronice sau cu anumite tipuri de handicap. Suma de 150 de lei, în cele mai multe cazuri, nu acoperă nevoile acestora, medicamentația, tratamentul sau nevoile materiale. Menționăm faptul că bursele sociale nu reprezintă o ”pomană”, ci susținerea reglementată legal a dreptului la un trai decent și educației elevilor afectați” -a declarat Biroul executiv al Consiliului Municipal al Elevilor București

Cu toate acestea, pentru a nu favoriza o anumită conducere locală și pentru a nu exclude punerea în lumină a situației reale din teritoriu, atragem atenția și asupra primăriilor sectoarelor 3 și 5 care oferă aceeași sumă infimă de doar 150 de lei/lună pentru bursele de ajutor social. În acest context, declarațiile, solicitările și mărturiile Biroului executiv, dar și ale elevilor reprezentați sunt valabile și pentru conducerile unităților administrative anterior menționate.

În acest sens, ca structura de reprezentare a principalilor actori din scena educației afectați de această decizie nefondată, am consultat elevii sectorului și transmitem, în cele ce urmează, câteva dintre gândurile acestora:

”Sunt unul dintre elevii care primesc bursă socială, mai exact de orfan. Asta înseamnă ca nu mai am un părinte, deci acei bani contribuie în casă, ajutând-o astfel pe mama care, dintr-un salariu, crește 2 copii. Tot în categoria burselor sociale sunt încadrate și bursele medicale. Unul dintre prietenii mei are diabet și primește bursă medicală. Ce face cu acei bani? O lună întreagă, în care se întâmplă în fiecare zi, de mai multe ori, să-i scadă glicemia, din cei 150 de lei își ia de mâncare pentru a putea trăi.

Nici nu mai punem la socoteală faptul că ne sunt necesare: haine, rechizite, obiecte de îngrijire (care sunt consumabile, deci trebuie cumpărate constant) etc.” – elevă.

”Nu consider că această decizie este una corectă. Din punctul meu de vedere, bursa de ajutor social este foarte imperioasă, aducând un venit în plus părinților, cât și copiilor care chiar au nevoie. Printre aceștia numărându-se și copiii orfani – sunt și eu unul dintre ei – dar și copiii care au probleme medicale sau cei ce au părinți cu venituri foarte mici. Bursa aceasta ajută părinții, cât și copiii: în cazul unora, contribuie la plătirea tratamentelor, iar, în cazul altora, în întreținerea familiei. Să nu uităm că ne confruntăm și cu o situație dificilă din cauza pandemiei în care mulți oameni au ajuns șomeri sau au probleme financiare, iar faptul ni s-au micșorat bursele nu este cea mai bună veste.” – elev.

”Având un diagnostic de boală autoimună, trebuie să-mi iau lunar o mulțime de vitamine care mă ajută să combat aceasta afecțiune. Situația financiară de acasă nu este strălucită, deci această bursă chiar are un rol esențial.” – elevă.

Citeşte şi: Premierul Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: Urmărim situaţia epidemiologică. O decizie fermă va fi luată în 2 februarie