Protest al medicilor în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii merg şi la Palatul Cotroceni şi la Parlament pentru a-şi cere salariile

Sindicaliştii "Solidaritatea sanitară" protestează marţi în Piaţa Victoriei, precum şi la Palatul Cotroceni şi la Parlament. Angajaţii din sistemul sanitar ies în stradă, pentru a cere acordarea drepturilor salariale. De asemenea, tot astăzi vor avea loc manifestări de susţinere în spitalele din ţară.
Filip Stan
28 dec. 2021, 08:39
Protest al medicilor în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii merg şi la Palatul Cotroceni şi la Parlament pentru a-şi cere salariile

Protest al medicilor în Piaţa Victoriei. Mitingul naţional al lucrătorilor din sănătate este organizat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

„În cadrul acestei acţiuni vom ”colinda” instituţiile esenţiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, rostindu-le ”Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniştilor din sănătate. ”Colindul” va fi susţinut de toate categoriile de lucrători din sănătate, ”urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din ţară”, au precizat sindicaliştii, conform News.ro.

Citeşte şi: Poliţiştii ameninţă cu blocarea activităţii după votarea bugetului pe 2022: E dovada clară că cei care ne conduc sunt imuni la proteste paşnice sau la dialog

Protest al medicilor în Piaţa Victoriei. Care sunt principalele revendicări

Protestele încep la ora 10.30, cu un miting în Piaţa Victoriei. Apoi, de la ora 12.30, manifestanţii vor merge să-şi exprime nemulţumirile în faţa Palatului Cotroceni şi la Palatul Parlamentului. De asemenea, vor avea loc şi manifestări de susţinere desfăşurate în spitalele din ţară.

„Având în vedere faptul că modalitatea în care au fost stabilite interdicţiile actuale vizează restricţionarea dreptului de proteste (spre exemplu, pot fi desfăşurate concerte în aer liber cu 1.000 de persoane, în timp ce un miting de protest nu poate fi desfăşurat cu mai mult de 100 de persoane), guvernanţii utilizând în acest caz măsurile de protecţie împotriva pandemiei ca armă de luptă împotriva dreptului lucrătorilor de a-şi promova interesele, ne vedem nevoiţi să utilizăm alte soluţii legale de acţiune pentru apărarea intereselor lucrătorilor din sănătate. Manifestările desfăşurate în spitale constituie un exemplu în acest sens”, a mai transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

Principalele revendicări sunt: plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din sănătate (inclusiv pentru personalul nemedical-TESA); raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază pentru toate categoriile de salariaţi şi calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.

De asemenea, o altă revendicare este recunoaşterea schimbului de tură ca timp de muncă şi recunoaşterea stagiului de cotizare suplimentar efectuat de profesioniştii din sănătate.

Protest al medicilor în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii cer renegocierea PNRR pe sănătate

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” mai solicită renegocierea părţii privitoare la sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi includerea în cadrul acestuia a tuturor strategiilor de acţiune prevăzute ca anexe la contractul colectiv de muncă la nivel de sector.

Citeşte şi: Nicușor Dan a primit o mare palmă din partea USR-ului. Rectificarea bugetului Capitalei a fost respinsă. Reacţia primarului: „Un vot nefericit”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România