Protest în faţa Parlamentului în a doua zi de dezbateri pe legea bugetului. Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă

Protest în faţa Parlamentului în a doua zi de dezbateri pe legea bugetului. Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă în a doua zi de dezbateri parlamentare ale proiectului de lege pentru bugetul de stat pe 2021.
Loredana Brumă
02 mart. 2021, 12:15
Protest în faţa Parlamentului în a doua zi de dezbateri pe legea bugetului. Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă

Protest în faţa Parlamentului în a doua zi de dezbateri pe legea bugetului. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a ieşit în stradă pentru a-i determina pe parlamentari să adopte amendamentele privind creşterea sumelor dedicate sănătăţii şi alocarea banilor necesari pentru respectarea drepturilor lucrătorilor din domeniu.

Protest în faţa Parlamentului în a doua zi de dezbateri pe legea bugetului

„Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează la porţile Parlamentului, ‘asediind’ parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”, spun sindicaliştii.

Protestele au loc în faţa porţii de acces către Camera Deputaţilor şi în faţa porţii de acces către Senat, la fiecare dintre acţiuni urmând să participe numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă.

„Revendicările acestor acţiuni sunt cele anunţate în cadrul protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate, parlamentarii primind deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 98 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 44% dintre lucrători au fost vaccinaţi dovedind cu prisosinţă necesitatea satisfacerea revendicărilor noastre. Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care circa 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, semnalează reprezentanţii Federaţiei într-un comunicat.

Citeşte şi Parlamentul a votat pe articole legea bugetului de stat până la ora 2.00, toate amendamentele au fost respinse UPDATE: votul final se dă marţi

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate. Astfel, potrivit sindicaliştilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţie de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate. În contextul în care profesioniştilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, potrivit comunicatului.

De asemenea, printre revendicările federaţiei se mai află adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19.

„Alături de intervenţiile clasice pentru o astfel de strategie, ea trebuie să includă şi următoarele măsuri: elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării; stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare; elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19; reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore; limitarea răspunderii profesionale la condiţiile create de ‘noua normalitate’; includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020”, se spune în document.

Citeşte şi Legea Bugetului pe 2021, raport favorabil în comisiile de buget-finanţe. Varianta aprobată de parlamentari

Sindicaliştii mai solicită raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor; negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sector Sănătate.

„Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată şi pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase”, conform comunicatului Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Județul din România care finanțează cu o sumă uriașă Campionatul Național de Fotbal al Avocaților. E dezmăț pe bani publici!
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte