PSD cere în coaliţia de guvernare ca salariul minim european să fie aplicat în România de la 1 ianuarie 2023

Circa 1,5 miliaone de români ar putea avea salarii mai mari de anul viitor. PSD cere coaliţiei de guvernare ca mecanismul salariului minim european să fi aplicat în România de la 1 ianuarie 2023.
Alina Andrei
15 sept. 2022, 15:01
PSD cere în coaliţia de guvernare ca salariul minim european să fie aplicat în România de la 1 ianuarie 2023

Directiva privind salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei pentru un angajat cu salariu minim din România. De această directivă ar beneficia circa 1.5 milioane de români, iar PSD vrea ca directiva să fie aplicată în România de la 1 ianuarie 2013.

„PSD va susține în Coaliția de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană, astfel încât acestea să se aplice de la 1 ianuarie 2023”, a transmis conducerea social-democrată într-un comunicat de presă.

PSD susţine că introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creștere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, „așa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România”.

Citeşte şi: Anunțul lui Marius Budăi, ministrul Muncii, despre salariul minim european. Câți bani vor primi românii

„Astfel, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent.

De altfel, și deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanții Comisiei Europene au atestat justețea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea prețurilor și introducerea unei contribuții de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic”, a mai transmis PSD.

Conform Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale „în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut.”

Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Jucătorul transferat de KuPS din SuperLiga ameninţă Universitatea Craiova: „Stilul nostru se compară cu FCSB! Dacă oamenii se uită doar pe Transfermarkt, vor fi surprize”
Capital.ro
Mii de români sunt vizați de o schimbare majoră. Ce se întâmplă cu pensiile plătite în această țară
Playtech.ro
Bancnota Euro la care trebuie să fie atenți românii în Bulgaria. Avertisment pentru turiști, poate fi falsă
Adevarul
O oază discretă a puterii de la Beijing. Locurile unde își petrec vacanța de vară liderii Chinei
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Vești bune pe plan financiar. Horoscop pentru ziua de marți, 4 august 2026
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România