Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe 2019 şi 2020, respinse în Parlament. Votul s-a dat în lipsa parlamentarilor PSD şi AUR

Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au respins, marţi, rapoartele de activitate al Avocatului Poporului pe 2019 şi 2020. Votul a fost dat în lipsa parlamentarilor de la PSD şi AUR, care au părăsit şedinţa.
Filip Stan
25 mai 2021, 15:52
Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe 2019 şi 2020, respinse în Parlament. Votul s-a dat în lipsa parlamentarilor PSD şi AUR

„Comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat au hotărât astăzi să propună plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului revocarea din funcţie a Avocatului Poporului. Renate Weber trebuie să plece după ce în ultimul an a îngreunat combaterea pandemiei COVID-19 şi a declanşat mecanismul naţional privind prevenirea torturii, ce a dus la punerea sub monitorizare a mai multor spitale şi centre de carantinare de pe întregul teritoriu naţional. Tot ea şi-a folosit funcţia în interes personal în încercarea de a-şi păstra pensia specială prin contestarea la CCR a legislaţiei de eliminare a unor astfel de pensii”, a anunţat pe pagina sa de Facebook deputatul USR PLUS Andrei Lupu, membru în Comisia juridică.

Rapoartele de activitate al Avocatului Poporului pe 2019 şi 2020 au fost respinse de Comisiile juridice reunite ale Parlamentului. Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul USR PLUS Mihai Badea, a fost cel care a propus respingerea rapoartelor şi propunerea a fost adoptată cu unanimitatea celor prezenţi.

Votul a fost dat în lipsa parlamentarilor de la PSD şi AUR, care au părăsit şedinţa.

„Având în vedere faptul că această şedinţă a comisiilor comune a fost una care s-a întâmplat peste noapte, fără a avea timpul necesar pentru a analiza aceste rapoarte atât de complexe şi detaliate şi a ne face o imagine corectă asupra activităţii instituţiilor vizate a fi audiate astăzi, grupurile reunite ale PSD se retrag de la dezbateri şi de la acest simulacru de şedinţă comună, pentru că noi ştim care va fi rezultatul. Vreţi să schimbaţi Avocatul Poporului pentru că a avut dreptate de foarte multe ori, dreptate dată de Curtea Constituţională”, a declarat deputatul PSD Nicuşor Halici la începutul şedinţei.

La audiere, Avocatul Poporului, Renate Weber, a precizat că a preluat funcţia în luna iulie 2019, menţionând că la acea dată digitalizarea se afla la „nivelul anilor ’90”.

Citeşte şi: Renate Weber: „A impune vaccinarea unui angajat este, categoric, dincolo de lege „

„La data la care am preluat această instituţie, din punctul de vedere al digitalizării, ea era pe la începutul anilor ’90. Angajaţii nu aveau nici adresă de e-mail oficială, nu exista conectivitate la internet. Lucrurile s-au schimbat foarte repede. În 2019, au avut 10.507 audienţe, 14.000 de petiţii, am răspuns la 10.000 de apeluri telefonice şi au fost 1.300 de sesizări din oficiu”, a spus Renate Weber.

Înaintea votului pe rapoartele de activitate, Renate Weber a menţionat că a fost schimbată fundamental procedura, astfel încât sesizările sunt rezolvate în mai puţin 30 de zile.

„Am scurtat foarte mult durata de rezolvare a unui caz. În acest moment, în mai puţin de 30 de zile, în majoritatea cazurilor, avem problemele rezolvate”, a mai spus Weber.

Avocatul Poporului a adăugat că au fost trimise la Curtea Constituţională 13 excepţii de neconstituţionalitate, 5 obiecţii de neconstituţionalitate, 3 recursuri în interesul legii, din care două au fost câştigate.

Deputatul PNL Ioan Cupşa a spus că nu este mulţumit de faptul că Avocatul Poporului nu a făcut plângeri penale referitoare la abuzurile asupra copiilor.

Liberalul Cristian Băcanu a criticat faptul că Avocatul Poporului nu a întocmit un raport special în legătură cu crimele de la Caracal, deşi au trecut doi ani.

„Niciodată nu am anunţat un raport în privinţa crimelor de la Caracal, am menţionat că Avocatul Poporului nu se poate substitui anchetelor penale”, a răspuns Renate Weber.

Citeşte şi: Renate Weber, despre legea eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari: „Nu am identificat niciun motiv de neconstituţionalitate”

Cine ar putea fi Avocatul Poporului în cazul revocării Renatei Weber

Coaliţia de guvernare a început procedura de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. În acelaşi timp, se fac negocieri pentru o nouă numire. Cel mai probabil, funcția de Avocat al Poporului îi va reveni PNL. Până acum au fost vehiculate mai multe nume, dar cele mai mari şanse le-ar avea Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR.

Marcel Ciolacu, nemulţumit de înlocuirea Avocatului Poporului. „Dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la CCR”

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că în cazul în care parlamentarii din coaliţia de guvernare vor „forţa” schimbarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca hotărârea la Curtea Constituţională.

„Renate Weber e o instituţie din instituţiile statului de drept, Avocatul Poporului, CCR. Cum te apuci să ataci? Este pe mandat. De ce vii pe un anumit mandat şi ataci? Categoric, dacă vor forţa schimbarea doamnei Renate Weber, o să atacăm hotărârea la Curtea Constituţională. Şi categoric, în primul rând mă voi adresa familiei socialiştilor europeni şi nu numai pentru acest atac, până la urmă, la statul de drept. Nu ai justificările necesare să vii cu aşa ceva. Poate am uitat acele ordonanţe date noaptea, fără să ţii seama de drepturile şi libertăţile românilor, încălcând Constituţia.

Nu ai voie, indiferent că e stare de război, că este pandemie, să creezi un asemenea precedent cum a creat preşedintele Iohannis susţinând un partid politic. A depăşit o linie roşie. Renate Weber a venit şi a spus – înţeleg că este pandemie, dar nu depăşiţi linia roşie de încălcare a drepturilor şi libertăţilor”, a declarat Marcel Ciolacu la TVR 1, conform Agerpres.

 

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Răzvan Ioan Boanchiș, despre ce ar însemna o victorie la Istanbul pentru România: „Ar fi echivalentul întoarcerii la prețul motorinei de acum o lună”
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce înseamnă dezlegarea la pește. Ce ai voie să mănânci și ce greșeli fac mulți
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj