Răsfățul savuros recomandat de Adi Hădean pe final de vară: tartlette cu cremă de brânză și caise. ”Simplu, dar de efect”

Canicula încă ne sâcâie, așa că chef Adi Hădean recomandă un desert răcoritor - ușor de făcut și, bineînțeles, savuros: tartlette cu cremă de brânză și caise.
Alina Costache
15 aug. 2025, 23:58
Răsfățul savuros recomandat de Adi Hădean pe final de vară: tartlette cu cremă de brânză și caise. ”Simplu, dar de efect”

Adi Hădean, unul dintre cei mai apreciați maeștri bucătari de la noi, și-a făcut bunul obicei de a posta, pe blogul personal și pe rețelele de socializare, și rețete foarte interesante primite de la fani.

Printre ultimele recomandări făcute de chef Hădean se numără și un desert ideal pe final de vară – tartlette cu cremă de brânză și caise -, a cărui rețetă i-a fost povestită de Cristina.

”Ceva simplu, dar de efect. Ceva care să se mănânce cu mâna, fără furculițe și farfurii pretențioase, dar care să spună totuși o poveste în fiecare mușcătură – de fapt, de mâncat dintr-o mușcătură”, descrie ea acest desert.

Iar Adi Hădean completează pe Facebook: ”Tartlette cu cremă de brânză și caise. Așa și-a întâmpinat Cristina prietenele – la povești și cu un pahar de vin bun. Și cred că a găsit pretextul potrivit, nu cred că sunt multe persoane care ar fi spus nu la o invitație ca asta.
Cum ziceam și ieri, poveștile curg altfel când ești lângă cine trebuie. Iar dacă prin apropiere e și un desert, ziua se așază singură”.

Iată, mai jos, ingredientele necesare și modul de preparare a răsfățului culinar recomandat de chef Hădean.

Ingrediente pentru tartlette cu cremă de brânză și caise

  • trei foi de plăcintă
  • 250 de grame cremă de brânză
  • o lingură de gem de caise
  • fistic crud
  • un praf de sare
  • 500 de grame de caise
  • rozmarin

Citește și Cum se face Kalitsounia, desertul grecesc care îți lasă gura apă. Trebuie să-l încerci neapărat

Modul de preparare a desertului recomandat de Adi Hădean

”Am început cu foile de plăcintă – eu am ales brick, e doar o preferință personală, dar sunt perfecte cu foi subțiri de plăcintă. Le-am tăiat discuri mititele și le-am suprapus câte două, le-am unscu puțin ulei de măsline și le-am așezat pe fiecare între câte două forme mici de brioșă, metalice, presând ușor, să își păstreze forma dantelată. Le-am dat la cuptor (preîncălzit la 180°C) timp de 7-8 minute, până când au devenit aurii și crocante. Le-am lăsat să se răcească complet înainte de a le umple.

Între timp, am pregătit crema, foarte repede și foarte ușor. Am amestecat crema de brânză cu fisticul tocat mărunt, gemul de caise, o linguriță de ulei de măsline și un praf mic de sare. Nu am avut nevoie de vreun robot, am amestecat totul cu o spatulă. Gustul trebuie să fie echilibrat: cremos, puțin dulceag, dar cu acel crocant fin de la fistic. Am lăsat totul la rece până la servire.

Caisele le-am tăiat în jumătăți și le-am așezat într-o tavă mică, cu câteva frunzulițe de rozmarin și foarte puțin ulei de măsline peste ele. Le-am copt rapid, 10-12 minute, cât să-și intensifice aroma și să capete o ușoară caramelizare pe margini, dar să își păstreze forma și textura încă.

Doar înainte de servire, am montat fiecare tartlette: o lingură de cremă în mijloc, câteva felii de caise călduțe (sau la temperatura camerei), fistic tocat grosier și câteva picături de ulei de măsline foarte bun, deasupra. Montând tartele chiar la servire, aluatul de va păstra crocant și delicios – crema îl înmoaie ușor dacă pastrăm tartele deja pregătite”, a explicat Cristina, potrivit căreia rețeta se face în cel mult 30 de minute.

Spor și… poftă bună!

Citește și Desertul aromat și răcoritor pe care Prințul Harry îl adoră. I-l prepara, adesea, mama lui, iar Meghan Markle duce mai departe tradiția Prințesei Diana

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Orașul din Europa în care se afla Giovanni Becali când a început Revoluția din decembrie 1989. “Luaţi-l de aici, că se droghează!”
Capital.ro
O legendă a muzicii rock a plecat să colinde îngerii de Crăciun. Era cunoscut și iubit de toată lumea. Succesul său nu a cunoscut limite
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Gastroenterolog: „Aceasta este gustarea pe care aș vrea s-o evite toată lumea”. Alternative sănătoase
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Discuțiile din culise dintre Gino Iorgulescu și Mugur Isărescu pentru un proiect uluitor în fotbalul românesc, la un mare club
MediaFlux
Cu cât va crește prețul RCA în 2026. Anunțul și explicațiile ASF
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet