Răsturnare de situaţie. Mihai Fifor, despre guvernatorul BNR: Colegii senatori au ajuns la concluzia că nu l-ar susţine pe Isărescu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, precizează că în şedinţa coaliţiei nu s-a pronunţat un nume pentru postul de guvernator al BNR, iar apoi senatorii PSD au ajuns la concluzia că nu l-ar susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat. Noua conducere a BNR urmează să fie votată de Parlament în 3 iulie.
Filip Stan
24 iun. 2019, 16:39
Răsturnare de situaţie. Mihai Fifor, despre guvernatorul BNR: Colegii senatori au ajuns la concluzia că nu l-ar susţine pe Isărescu

„În şedinţa coaliţiei de astăzi s-a discutat vizavi de ce se întâmplă cu Banca Naţională, nu a fost o discuţie nominală pe cine şi cum. Asta vă pot spune pentru că am participat la această şedinţă. De altminteri, chiar doamna prim-ministru, la declaraţiile pe care le-a avut după şedinţa coaliţiei, nu a rostit un nume. E adevărat că după aceea, în şedinţa grupului senatorial de pildă, colegii mei au ajuns la concluzia că n-ar susţine o nouă candidatură a domnului Mugur Isărescu. Prin urmare, sunt păreri pro şi contra vizavi de o astfel de candidatură. Urmează să vedem încotro merge PSD, care este decizia pe această temă”, a declarat Mihai Fifor la România TV.

Citeşte şi: Mugur Isărescu, susţinut de PSD şi ALDE pentru un nou mandat de guvernator BNR

El a precizat că pe 3 iulie se va vota în Parlament noua conducere a BNR.

„Astăzi s-a discutat pe algoritm, pe cum arată distribuţia în cadrul Consiliului de Administraţie”, a mai spus Fifor.

Mihai Fifor a menţionat că probabil săptămâna aceasta se vor depune candidaturile.

Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator aflat la cârma unei bănci centrale, va fi susţinut pentru un nou mandat la Banca Naţională a României (BNR) de către coaliţia PSD-ALDE, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.
Din partea coaliţiei de guvernământ, au venit mai multe critici, în ultimul an, referitoare la deciziile BNR.
 
Mugur Isărescu este şeful Băncii Naţionale din septembrie 1990 şi este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. În 2014, el a primit, pentru cinci ani, un nou mandat, care expiră în acest an.
 
Anul trecut, Isărescu a dat de înţeles că nu ar mai fi interesat de un nou mandat, însă, în luna ianuarie a acestui an, guvernatorul a afirmat că „parlamentul va decide”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT