Război TOTAL Mircea Sandu-Răzvan Burleanu. REPLICI VIOLENTE

Mircea Sandu, preşedintele de onoare al FRF, a declarat, joi, că nu este interesat de funcţia de preşedinte executiv al federaţiei, aşa cum susţine Răzvan Burleanu. Sandu a fost acuzat de Burleanu că se află în spatele celor care contestă la tribunal alegerile din 5 martie.
Filip Stan
08 mai 2014, 16:30
Război TOTAL Mircea Sandu-Răzvan Burleanu. REPLICI VIOLENTE

„Nu am nicio legătură. De ce le-o fi frică, nu ştiu. Nu mă mai interesează preşedinţia federaţiei. Dacă mă interesa să fiu preşedintele federaţiei, eram. Nu am nici o legătură cu acţiunea pe care AJF Giurgiu au iniţiat-o. De ce le e frică? Eu când voi face acţiuni, voi face în numele propriu, nu în numele altcuiva”, a declarat Mircea Sandu.

Reactia lui Mircea Sandu vine dupa un interviu acordat de Razvan Burleanu ziarului Adevarul. Burleanu a declarat ca Sandu se află în spatele contestaţiei depuse de AJF Giurgiu, prin fostul său coleg de echipă de la Sportul Studenţesc, Viorel Leşeanu.

„Nu mai e nicio surpriză că în spatele AJF Giurgiu se află fosta conducere a federaţiei. Acţiunea lor e singulară. Mircea Sandu, Kassai sunt în spatele lor. Sunt stupefiat cum a condus Mircea Sandu fotbalul românesc, totul în interes personal. Nu ştiu de ce au făcut acest demers cei de la AJF Giurgiu. Ei sunt un instrument al domniei sale. Mircea Sandu urmăreşte să fie din nou preşedinte. Sunt sigur că membrii afiliaţi nu vor fi de acord. Câţiva metri pot însemna kilometri sau ani lumină când vorbim de viziunea mea şi cea a lui Mircea Sandu. Primesc mereu telefoane de susţinere din partea membrilor afiliaţi, credeţi că ei ar dori să revină Mircea Sandu la conducerea FRF?”, a declarat Răzvan Burleanu.

Altfel, legat de declaraţia lui Răzvan Burleanu, conform căreia candidatura României pentru organizarea unor meciuri la CE 2020 ar fi o acţiune a noii conduceri a federaţiei, Sandu a spus că este o minciună: „Cum poate să spună că Euro 2020 este proiectul noii conduceri? Rămân perplex când văd o minciună mai mare decât toată conducerea federaţiei de azi. Am început această acţiune în primăvara anului 2013. El poate să spună că e acţiunea lor dacă înscrie România la Campionatul European de Futsal. Eu am avut ideea, dar dacă o înscrie într-adevăr este sub semnătura lui. Dacă se va face”.

Înregistrarea noii conduceri a FRF în Registrul Federaţiilor de la Tribunalul Bucureşti a fost contestată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu, membru afiliat al forului, care a solicitat anularea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Română de Fotbal, câştigate de Răzvan Burleanu la 5 martie. Motivul contestaţiei îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor şcolare, structuri de drept public care conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) în vigoare nu aveau drept de vot.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ofertă de 7.000.000 de euro! Ce echipă a pus banii jos pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Cum reușesc românii să economisească în plină criză economică: „M-a pălmuit realitatea”. Ce sume pun deoparte lunar
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Se schimbă totul în acest weekend. Zodiile cele mai protejate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi