Lupta pentru şefia PNL se încinge. Ludovic Orban aduce reproşuri. „Cei care îl susţin pe Cîţu şi chiar domnul Cîţu sunt în poziţiile pe care le au ca urmare a negocierilor conduse de mine”

Aflat în campanie pentru a obţine susţinerea filialelor PNL, Ludovic Orban a adus reproşuri celor care au trecut în tabăra lui Florin Cîţu. Preşedintele Camerei Deputaţilor le-a amintit că liberalilor că au obţinut funcţii în urma negocierilor pe care le-a purtat pentru formarea coaliţiei de guvernare.
Razvan Mihalascu
18 iun. 2021, 13:34
Lupta pentru şefia PNL se încinge. Ludovic Orban aduce reproşuri.

Ludovic Orban a reacţionat în urma unei declaraţii făcute de Cătălin Boboc, lider al PNL Brăila, care a dat de înţeles că actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor nu ar mai avea „tracţiunea necesară” pentru partid în 2024.

„Un alt coleg de-al meu m-a asemuit în urmă cu trei ani cu o locomotivă cu abur. La europarlamentare a făcut declaraţia. Am câştigat alegerile europarlamentare, am câştigat referendumul inţiat de preşedintele României. Am câştigat alegerile prezidenţiale cu cel mai mare scor înregistrat de un candidat de dreapta, candidatul PNL Klaus Iohannis. Pentru prima oară de la Revoluţie, un lider al unei formaţiuni de dreapta a reuşit să dărâme un Guvern FSN – FDSN – PSDR, urmaşii partidului comunist.

Nu am câştigat alegerile parlamentare pentru că am guvernat într-un an de pandemie, probabil, în cea mai grea perioadă de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, am negociat. PNL e la guvernare.

Unii dintre cei care îl susţin pe Cîţu şi chiar domnul Cîţu sunt în poziţiile pe care le au ca urmare a negocierilor conduse de mine ca preşedinte al PNL”, a fost răspunsul lui Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă la sediul PNL Brăila.

Citeşte şi: PSD desfiinţează Guvernul pentru că nu va creşte alocaţiile nici în tranşe. „Guvernul Austerității PNL-USR+UDMR taie trei tranșe de creștere a alocațiilor”

Preşedintele PNL a dat de înţeles că îl afectează atacurile venite din partea colegilor liberali în care a „investit”.

„Sunt colegi de-ai mei pe care i-am susţinut pe anumite funcţii, colegi în care am investit, e un lucru care mă afectează. La unii dintre ei nici mi-am pus o singură secundă problema să nu fie alături de mine. Ce îi determină în opţiunea lor e problema fiecăruia.

Pe 25 septembrie are loc congresul PNL. La acest congres vor veni 5.000 de delegaţi, membri PNL. Ei sunt cei care vor hotărî soarta PNL”, a mai spus Orban.

Ludovic Orban, avertisment pentru tabăra pro Cîţu. „Să nu îi discrimineze pe membri”

„În PNL nu are voie să fie delict de opinie. Fiecare om are opţiuni, preferinţe. Să nu îi discrimineze pe membri. Să nu se poarte diferit faţă de cei care mă susţin pe mine”, a mai spus Orban.

De asemenea, preşedintele PNL a amintit că 35 de filiale judeţene în biroul permanent judeţean sau de sector au votat susţinerea sa.

„Numai că sunt unii care s-au sucit. Între timp, preşedinţii s-au sucit”, a mai precizat Orban.

Pe 25 septembrie are loc congresul PNL în care va fi aleasă noua conducere a partidului. Deocamdată, s-au înscris în cursă Ludovic Orban, actualul lider al PNL, şi Florin Cîţu, premierul României şi senator PNL.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu aruncă bomba. PSD vrea alegeri anticipate. „Nu cred că e o catastrofă. Vedem asta şi în Bulgaria”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT