Razie în pieţe, se testează nivelul de pesticide din legume şi fructe. În 2024, 35% din probe aveau substanţe chimice peste limitele admise

Primăria Buzău a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede ca legumele şi fructele care sunt vândute în pieţele din municipiu să fie testate în ceea ce priveşte conţinutul de pesticide sau alte substanţe nocive.
Filip Stan
04 feb. 2025, 18:09
Razie în pieţe, se testează nivelul de pesticide din legume şi fructe. În 2024, 35% din probe aveau substanţe chimice peste limitele admise

Primăria municipiului Buzău a inițiat un proiect de hotărâre ce prevede testarea periodică a fructelor și legumelor vândute în piețele locale, cu scopul de a verifica prezența pesticidelor și a altor substanțe nocive din legume şi fructe.

Rolul acestui demers este de a asigura consumatorii că produsele cumpărate sunt singure pentru consum. Acest proiect a fost propus de consilierii locali ai PNL și are la bază o inițiativă a fostului senator Vlad Mircea Pufu, potrivit stirileprotv.ro.

În anul 2023, Vlad Mircea Pufu a lansat o petiție publică la care a strâns aproximativ 4.000 de semnături de la cetățenii din Buzău, arătând necesitatea testării produselor din piețe. Anterior, un proiect asemănător a fost respins în Consiliul Local, dar acum a fost relansat în dezbatere publică.

„Trebuie să ştim ce mâncăm, ce cumpărăm din pieţe. Trebuie să facem eforturi în plan local, să nu mai aşteptăm să se rezolve pe plan naţional. În urma dezbaterilor pe care le vom avea cu buzoienii, dar şi în CLM, sperăm să fie mai multă deschidere din partea colegilor de coaliţie, dar şi din partea consilierilor din celelalte partide, să reuşim să îl determinăm pe domnul primar să ia măcar în considerare o minimă analiză. Este un proiect care poate fi ajustat cu siguranță.

Cum cureți corect și eficient fructele și legumele stropite cu pesticide

În niciun caz nu e îndreptat împotriva producătorilor, ci e în beneficiul buzoienilor, securizează încrederea în pieţele buzoiene, dar şi asupra producătorilor. Vom şti ce cumpărăm şi că producătorii sunt oameni serioşi.

Nu e un proiect care să fie interpretat în cheie politică, dimpotrivă, poate fi luat drept exemplu în toată ţara”, spune fostul senator PNL Vlad Mircea Pufu, inițiatorul proiectului.

În acest moment, proiectul se află în faza de dezbatere publică, iar cetățenii sunt invitați să-și exprime opiniile. După dezbaterea publică, proiectul va fi supus votului în Consiliul Local al Municipiului Buzău.

„Mai întâi, scoateti samsarii din piaţă!”

Reacțiile au curs pe rețeaua socială. „Anul trecut, în iunie, am cumpărat roșii «bio» de la o tarabă așezată temporar la intrarea dinspre biserică. Am păstrat una în lada frigiderului, după două luni era intactă”, a scris un buzoian.

„Mai întâi, scoateți samsarii din piata! Ei nu au nici o treabă cu grădinăritul și măresc prețul produselor! Au acaparat piața”, a scris un alt comentator.

„Nu cred ca o să faceti ceva, asa cum nu faceti nimic cu marea evaziune din piețe, cu traficul de țigări și cu nerespectarea legii care prevede obligativitatea comercianților de a avea măcar casă de marcat dacă nu și POS. Începeți cu ceva, dacă doriți respectul buzoienilor, că altfel vă consideram în continuare pe toți complici”, este opinia altui buzoian.

„Ce glume aveți! Mai bine ați face loc în piață și țăranilor! Plină piața de samsari și nimeni nu face nimic! Și poate mai verificați și cântarele!” a adăugat altcineva.

„Foarte bine! Veniți la vecinul meu care are două solare și «băltâcie» noaptea butoaiele de pesticide prin curte. Opriți, că astia ne omoară. Pe ei îi interesează doar să crească rosia și castravetele repede. Îi doare undeva pe ei ca fac rau”, a comentat o altă persoană.

„Și brânză trebuie testată”, este de părere altcineva.

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a desfășurat controale riguroase pentru verificarea reziduurilor de pesticide din fructe, legume și cereale produse în România. Din 4.382 de probe, doar 35 depășeau limita admisă.

„În anul 2024 s-au analizat 4.382 probe, din care: 3.624 probe în cadrul controlului oficial de monitorizare și 754 probe, la solicitare. Facem precizarea că, la începutul anului 2024, Planul Național de Monitorizare al Autorității Naționale Fitosanitare includea analiza a 2.245 probe. Spre comparație, în anul 2023, ANF a analizat 3.691 probe (2.989 control oficial și 702 la solicitare), iar numărul de probe planificat la începutul anului 2023 a fost de 2.225”, a transmis Ministerul Agriculturii într-un comunicat de presă..

Din 4.382 de probe analizate la legume şi fructe, 35 (0,80%) aveau reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA).

Astfel, vorbim de: șapte probe de tomate, cinci probe de ceapă verde, patru probe de spanac, trei probe de căpșune, două probe de mărar, două probe de pătrunjel, două probe de țelină cu frunze, două probe de porumb, două probe de salată, două probe de ardei, o probă de mere, o probă de fasole verde, o probă de vinete și o probă de grâu.

„Pentru anul 2025, ANF își propune analiza a peste 2.500 de probe din cereale, fructe, legume în cadrul Programului Național de Monitorizare. Pe lângă acestea, ANF va desfășura în acest an diferite programe de control tematice pentru fructe și legume de sezon (verdețuri, tomate, ardei, căpșune, pepeni, piersici etc.)”, se mai precizează în comunicat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
DIICOT apelează la experți independenți în dosarul Nordis. Unde au dispărut banii și în ce stadiu a ajuns ancheta
Capital.ro
Alertă alimentară. Primul lot de pui importat prin acordul Mercosur, contaminat cu salmonella. Ce au descoperit laboratoarele din Grecia
Playtech.ro
Cum vin banii de la Uniunea Europeană şi cine decide sumele pentru România. Proiectele prin PNRR pe care riscăm să le pierdem în 2026
Adevarul
Putin ar putea provoca o escaladare a războiului din Ucraina înainte de 9 mai pentru a justifica mobilizarea și a testa loialitatea rușilor
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Mărturia dură a legendei Rapidului, după moartea lui Mircea Lucescu: ”N-am fost nici la mama, nici la tata, nici la fratele meu”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR