Regimul alimentar care te ajută să SLĂBEŞTI garantat şi SCADE cu până la 50% RISCUL DE CANCER intestinal

Dieta Paleo este una dintre acele diete sanatoase, reprezentată prin efortul de a mânca ca pe vremuri, dupa deviza "dacă omul peşterii nu putea mânca ceva, nici noi nu putem." Rezultatele acestui efort se vor vedea, fără îndoială ... persoanele care au urmat această dietă susțin că au reușit să slăbească în 6 luni chiar și 30 de kilograme, fără să se înfometeze și fără să își dea metabolismul peste cap.
Romania TV
18 feb. 2016, 10:02
Regimul alimentar care te ajută să SLĂBEŞTI garantat şi SCADE cu până la 50% RISCUL DE CANCER intestinal

Acest regim se bazează pe două componente majore: alimente de origine animală și plante naturale, produsele alimentare moderne, precum pâinea, cartofii, pastele și orezul, mezelurile, lactatele și dulciurile fiind total excluse.

În schimb, dieta mizează pe un aport mare de proteine care provin din carne slabă, pește și ouă.În linii mari, include consumul de pește, ouă, pui, curcan, rață, fructe de orice fel, proaspete sau în coajă lemnoasă, semințe și legume crescute în mod natural, fără îngrășăminte și alți aditivi care le pot modifica structura.

Aceste alimente nu doar că asigură necesarul de vitamine, nutrienți și antioxidanți de care corpul are atâta nevoie, ci au capacitatea de a reduce indicele glicemic, scăzând astfel riscul de diabet, previn tulburările digestive și obezitatea, datorită conținutului crescut de fibre, care previn constipația și conferă rapid senzația de sațietate, iar proteinele conținute de carne asigură energia de care avem nevoie pentru a face față unei zile obositoare la serviciu.

Citeşte şi  Top 3 diete uşor de urmat

Dieta Paleo prezintă similarități cu dieta Atkins, care mizează tot pe o abordare stricta – renunțarea totală la carbohidrați.

Pentru a obține rezultatele dorite, această dietă impune câteva reguli, care trebuie urmate:

1. Vegetalele vor ocupa două treimi din farfurie – iar restul va fi ocupat de o porție de proteine, respectiv carne de mărimea podului unei palme, un fruct și o porție de grăsimi sănătoase, cum este avocado.

2. Sunt eliminate din start produsele ambalate și procesate: lactatele de orice fel, dulciurile rafinate, precum și cerealele. Această categorie de alimente vine „la pachet” cu o sumedenie de aditivi, conservanți, sare și zahăr, ingrediente recunoscute pentru efectul lor negativ asupra organismului, în special asupra sistemului imunitar și care creează mediul propice de apariție a inflamațiilor, cauză a numeroase afecțiuni.

Citeşte mai mult pe antenasatelor.ro

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?