Regretul uriaş cu care a murit Bogdan Socol: „Nu este o moarte bună, ci cauzată de unele forțe din exteriorul meu”

Bogdan Socol, unul dintre cei mai apreciaţi comentatori sportivi, a fost răpus de un şoc hipotermic la vârsta de 42 de ani. A murit blocat sub stratul de gheaţă, fiind pasionat de înotul în ape înghețate.
Alina Costache
11 feb. 2023, 14:46
Regretul uriaş cu care a murit Bogdan Socol: „Nu este o moarte bună, ci cauzată de unele forțe din exteriorul meu”

La sfârşitul lunii ianuarie, Bogdan Socol a publicat, pe blogul său, o scrisoare dureroasă în care vorbea despre retragerea din presa sportivă, în care activase în ultimele două deceniii. Retragerea îi lăsase un gust amar, dar fusese necesară, spunea regretatul comentator.

Se încheie un capitol major al existenței mele. Tristă sau cum o mai fi ea, asta e realitatea. Sunt în fața unei morți. A uneia din propriile mele morți. Pentru că mai bine de două decenii, asta a fost viața mea, căreia i-am dedicat tot ce am avut mai bun. Nu este o moarte bună, naturală, ci cauzată de unele forțe din exteriorul meu”, a explicat Bogdan pe blog.

S-a retras din presă în urma conflictelor cu conducerea DigiSport: „Unele ierarhii nu au la bază criterii de performanță, ci doar interese personale”

Jurnalistul a plecat de la DigiSport în 2017 din cauza unor divergențe cu cei din conducere. A făcut parte opt ani din echipa DigiSport, unde era comentator sportiv şi realizator al emisiunii Fotbal European. Nu a putut, însă, să treacă peste faptul că la conducerea postului ajunseseră oameni „nu pe criterii de performanţă, ci pe interese personale”.

Din păcate, unele mentalități din vremuri nu chiar de foarte mult apuse nu pot fi schimbate și cum unele ierarhii nu au la bază criterii de performanță, ci doar interese personale, cel mai bine este să mergi mai departe pe drumul tău, luând cu tine doar amintirile frumoase și lăsând în urma momentele neplăcute. Consider că demnitatea, talentul și onoarea sunt lucruri pe care nimeni nu are dreptul să le ia nimănui și, de aceea, este important să iei atitudine când se încearcă încălcarea unor principii de viață și profesionale pe care tu le consideri fundamentale”, scria atunci Bogdan Socol.

Citeste si Mesajul transmis de Andrei Niculescu de la DigiSport după moartea subită a lui Bogdan Socol: „Avea 3 copii!!! 3 copii reușiți. 3 copii care aveau nevoie de tatăl lor!”

Regretul uriaş cu care a murit Bogdan Socol: „Conjunctura m-a împins spre un asemenea pas”

Ulterior, Bogdan Socol a ales o carieră pe cont propriu. În ultima postare de pe blog, a dezvăluit, însă, că a încercat fără succes să găsească un loc la o televiziune de sport.

Conjunctura m-a împins spre un asemenea pas. Am bătut la mai multe uși, dar fără zgomot, doar întrebând timid cumva dacă nu ar fi nevoie cumva și de experiența mea sau de serviciile mele. Am scris chiar unor directori și oameni cu putere mare de decizie, dar fie mi s-a răspuns evaziv, fie nu am primit vreo replică. Ca să il parafrazez pe Iisus, spunând că mai ușor va fi cămilei să treacă prin urechile acului decât mie să mai comentez fotbal la TV”, scria Socol cu amărăciune.

Citeste si Ultimele imagini cu jurnalistul Bogdan Socol în viață! Inima lui a cedat în timp ce se afla într-o apă înghețată VIDEO

După ieșirea din televiziune, Bogdan Socol a predat mai multe cursuri de comentator sportiv, a avut o emisiune de pronosticuri la postul B1, iar în paralel, a scris mai multe cărți cu temă sportivă, „100 de fotbaliști legendari”, „Jurnalul unui iubitor de fotbal”, „Jurnalul Cupei Mondiale 2018” sau „O sută de sportivi legendari”.

În ultima parte a vieţii a lucrat la un nou proiect, analiza și comentariul meciurilor pentru aplicația Flashscore. S-a retras, însă, pentru a se dedica înotului în ape înghețate.

Reamintim că Bogdan Socol a murit în timpul unui antrenament de înot în ape îngheţate. A intrat, însă, sub stratul de gheață, unde a rămas blocat. Nu a mai reușit să găsească ieșirea la suprafață și nu a mai putut fi salvat la timp. Bogdan Socol a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, unde medicii s-au luptat peste două ore pentru a-l resuscita, însă toate eforturile au fost în zadar.

DailyBusiness
Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Michael Schumacher nu mai e imobilizat la pat! Noi detalii despre starea reală de sănătate a marelui pilot de Formula 1
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit marele maestru. A format generații de artiști: Profesionalismul, sensibilitatea și dedicarea sa vor rămâne repere
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care stau pe telefon în 2026. Când rămâi fără permis de șoferi, la ce să fii atent
Adevarul
Ce înseamnă când pisica te frământă cu lăbuțele. 10 semne care arată ca felină ta te iubește
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Vaslui, dispărut de patru zile, a fost găsit fără suflare într-o râpă. Unul din nepoți a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Sondaj Avangarde: Românii, nemulțumiți de politica externă dusă de președintele Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil