Relatări cutremurătoare ale unei românce voluntare într-un spital italian: „Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia, apoi mureau”

De 16 ani de când munceşte în Italia, Liliana a avut două, chiar trei locuri de muncă. În prezent, aceasta deţine propria firmă de curăţenie. Are, aşa cum s-a obişnuit, şi un al doilea job pe care-l desfăşoară în weekend. Este ospătar la diverse evenimente.

„Am lucrat la spălat de farfurii, măcelar. De când am venit în Italia, eu am lucrat tot timpul în două trei locuri de muncă. Şi acum lucrez la fel. Am fost respectată foarte mult. Terminam într-o parte şi plecam în alta. Şi acum, chiar dacă am firma mea de curăţenie, mai lucrez şi pentru fostul meu patron. Eu nu m-am certat cu italienii pentru mine, ci pentru că vorbeau urât de români. Italienii spun că eu nu sunt româncă. Eu sunt româncă şi aşa o să fiu până mor. Eu nu am vrut să primesc cetăţenia italiană. Mi s-a propus în urmă cu cinci ani. Româncă sunt şi româncă o să mor“, spune femeia.

Citeşte şi Incredibil. O româncă stabilită în Marea Britanie a călătorit 1.500 de kilometri pentru a-şi tunde părul

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

La începutul pandemiei, Liliana a fost solicitată să facă o dezinfecţie în spitalul din localitate, unde lucrase, la un moment dat, ca asistent medical. Impresionată de atmosfera din spital, Liliana a decis să se implice mai mult şi să rămână în spital ca voluntar pentru a-şi ajuta foştii colegi. A făcut-o timp de o lună jumate, iar atunci când i s-a propus să-i facă un contract de muncă şi să o plătească, Liliana a refuzat.

„Am o firmă de curăţenie prin care îmi desfăşor activitatea şi am fost la spital să fac o dezinfecţie. Îi cunoşteam, pentru că lucrasem ca asistent medical în spital timp de mai mulţi ani. Erau foştii mei colegi. Mi-au operat fata, iar mama mea a fost a fost internată la ei. Erau peste 300 de bolnavi cu COVID-19 în spital, iar doi asistenţi medicali şi doi doctori erau infectaţi. Au vrut să-mi facă un contract şi să mă plătească, dar nu am acceptat, pentru că m-au ajutat mult. Le-am spus că aşa cum m-au ajutat ei, aşa simt şi eu să-i ajut în momentele acestea dificile. Terminam ce aveam de muncă şi mergeam, apoi, la spital“, povesteşte Liliana.  

Cele mai cumplite momente trăite de Liliana în spital au fost acelea în care bolnavii infectaţi cu coronavirus mureau perfect conştienţi.

„Mureau conştienţi. Îmi cereau telefonul pentru a-şi suna familia de acasă, după care mureau“.

Citeşte şi Ce feluri de mâncare preferau dictatorii. Meniul celor mai cruzi oameni din lume

Deşi mărturiseşte că s-a temut să nu se infecteze, Liliana nu s-a gândit nicio clipă să renunţe: „Când intram în spital mă gândeam că, dimineaţa, eu voi fi următoarea persoană infectată. Nu puteam să dau înapoi, pentru că îmi părea rău. Nu am cuvinte să spun prin ce am trecut. Una este să vezi şi alta să trăieşti. Parcă am trăit într-un film“.

Pe lângă voluntariatul desfăşurat în spital, românca i.a ajutat şi pe italienii neajutoraţi: „Am făcut voluntariat şi pentru oamenii care nu puteau să iasă din casă. Mergeam şi cumpăram mâncare, după care o duceam la adresa care mi se dădea“.