Roberta îl atacă pe Crin. Cine i-a adus pe protestatarii din Parlament

Protestatarii care i-au strigat demisia lui Traian Băsescu a iscat un nou scandal între Roberta Anastase şi opoziţie. Şefa Camerei Deputaţilor l-a acuzat pe Crin Antonescu că s-a aflat în spatele prezenţei invitaţilor incomozi. Liderul PNL explicase că opoziţia nu are nici o legătură cu acest lucru, ceea ce a determinat-o pe Anastase să-l facă mincinos. Liberala Alina Gorghiu a recunoscut însă că le-a facilitat accesul protestatarilor.
Romania TV
07 mart. 2012, 15:01
Roberta îl atacă pe Crin. Cine i-a adus pe protestatarii din Parlament

„După ştiinţa mea, şi cred că ştiu bine, opoziţia nu participă la lucrări. Nu cred că opoziţia a controlat cine intră şi cine nu intră în Parlament. Opoziţia are altă treabă”, a comentat miercuri, liderul PNL, Crin Antonescu, informaţia potrivit căreia grupul de protestatari a intrat în Parlament cu ajutorul liberalilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu a stat însă pe gânduri şi a iesit la atac cu „dovada” că PNL a facilitat accesul protestatarilor.

Anastase a prezentat în acest sens o adresă semnată de deputatul PNL Alina Gorghiu prin care aceasta solicita permiterea accesului la plen pentru zece persoane.

Ea a arătat că această adresă demonstrează că liderul PNL Crin Antonescu minte.

Crin Antonescu minte cu neruşinare. E şi laş, din păcate se ascunde în spatele unor oameni. Îi împinge de la spate să vină în Parlament şi să aibă un comportament mai degrabă tipic stadioanelor, în loc să-şi folosească calitatea de parlamentar, să vină în plen şi să-şi exprime opiniile politice. De ce n-o face?  Dl. Crin Antonescu nu are soluţii. Nu are consistenţa discursului, care să-i permită să vină în faţa românilor cu soluţii reale.  Din păcate, un astfel de om aspiră la cea mai înaltă funcţie în stat. Nu poate un astfel de om să fie preşedintele României, în condiţiile în care nu respectă instituţiile statului, chiuleşte constant de la lucrările Parlamentului şi, cel mai grav lucru, minte cu neruşinare”, a acuzat Roberta Anastase.

În plus, ea a precizat că materialele promoţionale pe care cele zece persoane aduse de PNL le aveau asupra lor şi le-au aruncat în sala de plen au fost aduse de deputatul PNL Horia Uioreanu.

„Materialele promoţionale au fost date de un alt membru al PNL. Ele au fost introduse. Uioreanu le-a dat materialele. Au decis la partid ce au de făcut. Uioreanu s-a ocupat de materiale promoţionale”, a spus Anastase.

Şefa Camerei Deputaţilor a admis că şi grupul PDL a adus oameni să asiste la lucrările şedinţei comune. „Oamenii aduşi prin intermediul grupului PDL au înţeles să aibă un comportament civilizat. Cei aduşi de PNL nu au fost într-un singur loc. Au fost în 2-3 alveole, au avut reacţii de la ceilalţi oameni, ei personal, de aceea s-a evacuat imediat sala”, a spus Anastase.

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, a recunoscut pentru Gândul că protestatarii au intrat în Parlament cu ajutorul ei. Gorghiu a declarat că a primit o solicitare din partea unor ONG-uri de a le facilita intrarea în Parlament, solicitare cu care a fost de acord, întocmind formalităţile necesare accesului. „Confirm faptul că am primit această solicitare de la nişte ONG-işti, am făcut o cerere la grup, apoi am trimis-o la secretariat şi s-a aprobat. Aşa este formalitatea, eu nu ştiam ce au de gând să facă, dar nici nu e treaba mea să-i întreb”, a declarat Alina Gorghiu.

Întrebată dacă cererea celor care au strigat de la balcoanele plenului „demisia” este una normală, Gorghiu a răspuns afirmativ: „Este normal să i se ceară demisia, doar s-a mai făcut asta. Însă nu sunt răspunzătoare pentru ce zice lumea”.

Discursul preşedintelui Traian Băsescu în Parlament a fost întrerupt, miercuri, de scandări ale unor persoane aflate în balcoanele plenului, care au strigat: „Demisia!” şi au aruncat hârtii pe care scria „Traian Băsescu, întâiul şi ultimul”.

Şeful statului şi-a întrerupt discursul, pentru câte momente, spunându-le râzând celor din balcoane să aştepte să-şi termine cuvântul.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit antrenorul pe care a vrut să îl numească la FCSB în locul lui Baciu: “Noroc că nu a răspuns la telefon!”
Capital.ro
Ce înseamnă simbolurile de pe etichetele hainelor. Cum le speli și le usuci fără să le deteriorezi
Playtech.ro
Fructul pe care România îl produce din abundență, dar îl aduce în continuare din import. Prețul a coborât brusc
Adevarul
Viața cascadorului refugiat din Basarabia în 1944, care a jucat alături de Belmondo și Henry Fonda: Am fugit din România comunistă ca să ajung în California
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Gigi Becali, delir în direct: ”Nu sunt sănătos la cap, sunt nebun! Mă războiesc cu trepădușii la 69 de ani”
MediaFlux
2.000 de lei, diferență la pensie. Cei mai săraci și cei mai bogați pensionari români
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor