Româncele din bordelurile Germaniei trăiesc un infern: „Este mai periculos decât să mergi la război”

Documentarul "Bordell Deutschland" (Bordelul Germania n.r.), transmis de ZDF arată că viața de zi cu zi a prostituatelor din Germania este controlată de criminalitatea organizată.
Filip Stan
14 nov. 2017, 17:39
Româncele din bordelurile Germaniei trăiesc un infern:

Femeile care activează în domeniu, multe dintre ele românce, au parte de experiențe șocante. De altfel, documentarul realizat de Christian P. Stracke, prezintă și poveștile unor românce care au reușit să părăsească bordelurile și încearcă să își facă o nouă viață. Denisa, de exemplu, a reușit să se elibereze și acum participă la programe de educație contra prostituției în zonele sărace ale României.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, aproximativ 1,2 milioane de bărbați folosesc servicii sexuale zilnice în Germania, iar numărul prostituatelor variază, de la perioadă la perioadă, între 400.000 și 1 milion, potrivit ziarulromanesc.de.

Legalizarea prostitutiei, realizată în 2002 este subiectul documentarului care va fi transmis pe 18 noiembrie, anunță stimme.de. Realizatorul documentarului susține însă că această legalizare este, de fapt, un paravan pentru traficul de persoane, proxenetism și prostituție forțată.

Christian P. Stracke a vorbit cu prostituate, ofițeri de poliție, asistenți sociali, politicieni și psihologi. A intervievat celebrități din această lume, cum ar fi Cleo din Berlin, care, în mod voluntar, așa cum a subliniat, a participat la o scenă de sex cu 30 de bărbați.

Citeşte şi Cea mai înaltă instanţă din Germania cere legalizarea celui de-al treilea sex

Sau cum este Sandra Norak care a lucrat ani de zile ca prostituată și apoi a ieșit din această lume brutală. „Nu este un loc de muncă„, spune ea, „este doar violență, ceea ce trăiești … și am avut 400 – 500 de bărbați în patru săptămâni„. Acum femeia de 27 de ani a studiat dreptul și se angajează la abolirea prostituției. „În fiecare club în care am fost, am văzut trafic de persoane, femei bătute„, spune ea.

Românca Denisa, protagonistă a filmului, confirmă ce spune Sandra. Ani de zile a fost forțată să se prostitueze în Germania și știe totul despre această lume. „90 la suta au un proxenet„, spune ea, și din experiența personală povestește: „Bărbații sunt foarte sensibili la minore. Sunt atât de mulți pedofili„. Potrivit experților de poliție, nouă din zece femei sunt forțate la prostituție.

Expertul în traume psihologice Ingeborg Kraus compară profesia de prostituată cu cea a soldaților, iar experiențele lor cu cele ale victimelor torturii. Aproape 70% dintre femei suferă de simptome de tulburare post-traumatică: „Această ocupație este mai periculoasă decât a merge la război„.

Rata mortalității printre prostituate este de 40 de ori mai mare decât media pentru populație, potrivit documentarului. Riscul simplu de a fi ucisă este de peste 18 ori mai mare decât cel al altor femei, indiferent dacă sunt prostituate voluntare sau forțate, potrivit stirileprotv.ro.

Dar acum serviciile de escortă și bordelurile în Germania sunt mai populare ca niciodata. Se face reclamă la oferte: „20 de euro pentru 20 de minute de sex – ofertă la Discountpuff”.

Potrivit Biroului Federal al Poliției Criminale, o prostituată aduce proxenetului până la 100 000 de euro pe an, iar statul câștigă multe venituri fiscale. Piața este competitivă, există tot mai multe femei tinere.

Clienții se distrează torturând aceste femei, este concluzia filmului.

VEZI şi Harta prostituţiei în Europa. Unde faci puşcărie pentru sex şi unde totul e la liber FOTO

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, reacție neașteptată după ce Universitatea Craiova a devenit campioană! S-a pus la același nivel cu Filipe Coelho
Capital.ro
Pensii 2026: verificarea vechimii în muncă. Stagiul minim de cotizare pentru pensia la limită de vârstă
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
S-a enervat în direct și l-a făcut praf după Craiova - U Cluj 5-0: ”Penibil!”
MediaFlux
480 de lei în plus la pensie. E obligatoriu până la această dată
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi