România de Poveste: Călău cu medalie de erou

O poveste dureroasă despre niște eroi neștiuți pe care i-a ucis un erou cu patalama. Primilor, titlul nu le-a folosit la nimic. Celuilalt, cel care a tras, i-a asigurat un trai liniștit. Acum, acesta, se declară agasat de insistențele celor care mai vor să afle ce s-a întâmplat. Motivul? Toate s-au întâmplat demult, acum 60 de ani. Iar de atunci au mai apărut zeci de mii de eroi.

După 23 de ani, mulți dintre români au tendința de a considera cele întâmplate în decembrie 1989 o istorie încurcată, dar istorie.

Ca mai oricare lucru românesc făcut de mântuială, istoria acesta a rămas cu multe aspecte neclare. Teroriștii. Interesele străine.Cine a tras? Cine nu a tras?.Cine a profitat? A fost sau nu cerută intervenția militară a U.R.S.S.?

Sunt doar câteva dintre enigmele lăsate viitorului de această încleștare românească, a cui nu se știe nici astăzi, cu cine. Cert este că revoluție sau lovitură de stat, evenimentele de atunci au zămislit cu documente zeci de mii de revoluționari, compromițând definitiv ideea de eroism.

Alte articole

EXCLUSIV Viața în clandestinitate în perioada comunismului. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Străbunicul celebra Sfânta Liturghie pe masa pe care luam prânzul, dar cu mare prudență. Securitatea ne fila continuu”

CTP dezvăluie informaţii noi despre rolul lui Ion Iliescu în Revoluţia din 1989: „Eu nu ştiam acest lucru. Nu ştiu dacă îl vom vedea împins de cap în maşina poliţiei”

Astfel că, oamenii de rând, care au trăit năuci acele zile, astăzi nu mai denumesc evenimentele din 1989 nici revoluție, nici lovitură de stat. Parcă pentru a se feri să comită o greșeală, aceștia definesc acele zile, generic Marea Înghesuială din Decembrie”

O tragedie mult mai veche vine însă parcă pentru a ne atrage atenția că, lăsate nelămurite ororile istoriei, rolurile se pot inversa. Se poate ajunge, astfel, ca un călău să consume în liniște o pensie de erou, în timp ce victimelor sale, ucise și îngropate acum 60 de ani, să li se interzică până și accesul în cimitirul eroilor

Sfârșitul războiului a lăsat întregul Ardeal într-o nebuloasă administrativă. Nimeni nu știa ce se va întâmpla: cerneala nu se uscase bine pe tratatele de pace, iar rușii încă nu își stabiliseră abordările față de teritoriile peste care marea politică îi făcuse stăpâni. O situație complicată și de insurecția armată de la 23 august prin care românii denunțaseră unilateral alianța cu Germania și trecuseră oficial de partea aliaților. Asta fără a mai pune la socoteală pretențiile maghiarilor. În această situație, Ardealul reprezenta un subiect foarte delicat. Drept urmare, până în 1948, când comuniștii se instalează definitiv, în Transilvania, acțiunile politice au fost firave.

La țară, în acest vid administrativ, singurele repere umane rămăseseră liderii cu autoritate înnăscută. La Nepos, în Bistrița, trei oameni de ispravă așteaptă încă “anglo-americanii”, ca să smulgă România din ghearele roșii ale URSS. Unul este Leonida Bodiu, fost ofițer al armatei regale. Altul e, Toader Dumitru. Acesta, om gospodar și înstărit, fost primar aici, era, fără îndoială și cel care menținea treaz visul occidental”: născut în Canada, el revenise în țară hotărât să facă posibil și aici miracolul American. El fusese primar liberal și liderul mișcării care i-au împiedicat pe comuniști să falsifice alegerile…Mai este Ioan Burdeț, care are o cârciumă în sat, loc strategic în vehicularea informațiilor la Români. În acest loc avea să se comită fapta pentru care cei trei au fost executați: discutarea unor știri “made in Voice of America” și inițiativa de a se gândi, doar, la posibilitatea de a face ceva.

Dacă grotescul situației poate fi pus pe seama birocrației, iar justiția își definește limitele la 20 de ani pentru prinderea și condamnarea unui criminal, la Nepos, triplul asasinat a lăsat urme adânci, neînchise. Trei femei au rămas atunci văduve și șase copii fără tată. Toți au trebuit să ducă în spate urmările acestei groaznice manifestări ale unei puteri ilegitime și imorale.

Preotul Vasile Rus de aici este nepotul lui Toader Dumitru, cel născut în Canada. Copil fiind, el a aflat brutal ce se întâmplase cu bunicul său.

Lăsată, parcă, spre a fi uitată, drama din 1949, de aici, nu vrea să devină istorie. Părintele ne-o prezintă pe Virginia Cârcu. Ea are acum 83 de ani și a păstrat taina a ceea ce a văzut tot acest amar de vreme. Până la mărturia ei recentă, locul era numai bănuit – …undeva, pe dealul Crucii”. Când au venit investigatorii, ea le-a ieșit în întâmpinare și i-a condus la locul crimei. Astfel au fost și găsite rămășițele.

Lipsiți de fondurile necesare unei analize genetice, dar și văduviți de sprijinul unor instituții obtuze, investigatorii nu au putut decât să pună la dispoziție urmașilor celor trei victime, trei saci cu rămășițele găsite la locul crimei. Tot aceștia s-au ocupat de problema înhumării. Astfel s-a aflat că după mai bine de 60 de ani, celor trei li se refuză titlul de erou.

Cele două femei sunt urmașele a doi dintre visătorii la libertate executați la Nepos. Mama uneia, s-a recăsătorit repede pentru a-și proteja copiii. Mama celeilalte, a făcut pușcărie, pentru caii verzi din capetele celor cu caschetă. Urmașele lor sunt, astăzi, puțin mai împăcate cu trecutul, măcar că știu unde să aprindă o lumânare. Dar istoria, parcă nu le lasă-n pace. Pentru a ajunge la triplul mormânt, ele trec pe lângă Cimitirul Eroilor din Bistrița. Loc ce le este refuzat absurd și soluție care ar bandaja, simbolic măcar, rana asta deschisă acum mai bine de 60 de ani. Erau atât de copii atunci, încât brutalitatea le-a marcat.