Rusia invadează Ucraina! Klaus Iohannis: „Condamn ferm, în numele României, agresiunea militară”

Klaus Iohannis a reacţionat, după ce Rusia a început invadarea Ucrainei. Preşedintele României susţine că agresiunea militară declanşată de Vladimir Putin în Ucraina reprezintă o altă încălcare gravă a legislaţiei internaţionale, a suveranităţii şi integrităţii.
Filip Stan
24 feb. 2022, 08:04
Rusia invadează Ucraina! Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut oprirea imediată, integrală şi necondiţionată a agresiunii militare ruse, anunţă asistenţă consulară pentru românii din Ucraina şi dă asigurări că niciun cetăţean al României nu are motiv să se teamă.

„Condamn ferm , în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o altă încălcare gravă a legislaţiei internaţionale, a suveranităţii şi integrităţii. Aceasta va primi cea mai puternică reacţie din partea comunităţii internaţionale provocând consecinţe ample şi cele mai mari costuri”, a scris preşedintele României pe Twitter.

Citeşte şi: Joe Biden, prima reacție după ce Putin a ordonat începerea atacului militar în Ucraina: „Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”

Klaus Iohannis condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Această conduită, care urmează recunoaşterii ilegale de către Federaţia Rusă a „independenţei” autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional, în mod special a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale”, a transmis Administraţie Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, România, alături de întreaga comunitate internaţională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relaţiilor internaţionale şi însăşi ordinea actuală de drept internaţional.

Conform lui Iohannis, în mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european şi euroatlantic de dezescaladare a situaţiei, Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii şi securităţii mondiale, a ales calea folosirii forţei armate, în contradicţie manifestă cu dispoziţiile Cartei ONU.

Federaţia Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv şi responsabil avansată de comunitatea europeană şi euroatlantică, ci a urmărit constant şi intenţionat confruntarea şi impunerea prin forţă a pretenţiilor sale, subsumate logicii desuete a aşa-ziselor sfere de influenţă.

Citeşte şi: Stare de urgenţă în Ucraina. Convoaie de echipamente militare se îndreaptă spre Doneţk. Ce se întâmplă din această noapte UPDATE

România atrage atenţia că Federaţia Rusă trebuie să suporte consecinţele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii săi din cadrul NATO şi UE, România va impune măsuri ferme şi substanţiale de răspuns.

Preşedintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina şi cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.

”Preşedintele României solicită oprirea imediată, integrală şi necondiţionată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina şi încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei. Pe aceste baze, şeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieţi omeneşti şi afectarea în orice fel a siguranţei civililor. România este gata să ofere asistenţă umanitară Ucrainei. În acelaşi timp, România avertizează împotriva oricărei acţiuni ostile la adresa membrilor comunităţii române din Ucraina şi este gata să acorde sprijinul necesar. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis asigură toţi cetăţenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice şi consulare, este pregătită să ofere asistenţa consulară necesară. Niciun cetăţean al României nu are motiv să se teamă. Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că cetăţenii României, ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanţii de securitate din istoria sa”, se arată în comunicatul, preluat de News.ro.

Preşedintele rus Vldimir Putin a anunţat joi dimineaţă o operaţiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas. Potrivit CNN, explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei, Kiev şi în Harkov

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
Surpriză înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova! Și-au prezentat noul transfer chiar în Ungaria
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?