Salt de COŞMAR. I s-a încurcat paraşuta, a fost lovit în aer, dar a aterizat în siguranţă VIDEO

Pentru orice paraşutist cel mai mare coşmar îl reprezintă posibilitatea ca frânghiile paraşutei să se încurce. Dar se poate şi mai rău de atât, după cum puteţi vedea în filmul de mai jos.
Romania TV
01 nov. 2012, 10:49
Salt de COŞMAR. I s-a încurcat paraşuta, a fost lovit în aer, dar a aterizat în siguranţă VIDEO

Un paraşutist şi-a văzut pentru câteva clipe moartea cu ochii şi era cât pe ce să o şi filmeze.

Doi prieteni amatori de senzaţii tari au sărit cu paraşuta, însă în timp ce se aflau în aer au fost protagoniştii unui incident care pe mulţi i-ar fi marcat pe viaţă.

După ce au sărit împreună şi au făcut câteva acrobaţii în aer, cei doi s-au separat şi şi-au deschis paraşutele. Numai că unul dintre ei a avut ghinionul ca sforile să i se încurce şi, pe deasupra, în timp ce se chinuia să le desfacă a fost lovit de amicul său.

În ultima clipă, temerarul a reuşit să se debaraseze de paraşuta principală şi a deschis-o pe cea de rezervă, astfel că a ajuns în siguranţă la sol.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT