Sanitas ameninţă cu proteste. Cadrele medicale vor SALARII MARI şi condiţii mai bune de muncă

Conducerea Sindicatului Sanitas ameninţă că va organiza ample acţiuni de protest dacă guvernanţii nu vor lua în seamă revendicările legate de nivelul de salarizare şi de condiţiile de muncă.
Romania TV
29 apr. 2014, 17:37
Sanitas ameninţă cu proteste. Cadrele medicale vor SALARII MARI şi condiţii mai bune de muncă

Prim-vicepreşedintele sindicatului, Marius Sepi, a declarat marţi, la finalul unei reuniuni avute în staţiunea Covasna cu liderii organizaţiilor din regiunea Centru, că Sanitas este preocupat de descentralizarea sistemului sanitar, de Legea sănătăţii şi de salarizarea personalului din sistem, subliniind în context că una dintre principalele revendicări este ca personalul medical să fie plătit la nivel european.

„Ne dorim o lege corectă pentru munca prestată (…) Vrem ca un asistent medical să aibă minimum 2.000 de euro pe lună. În străinătate, asistenţii medicali sunt bine apreciaţi şi mi se pare normal ca statul român, în trei ani de zile, eşalonat, să aducă salariile la nivel european. Dacă nu face asta, atunci să nu mai spună că vrea să oprească exodul (…) Atât timp cât vedem zilnic scandaluri în sănătate, cu sume imense, înseamnă că sunt bani. Dacă vor să păstreze profesionişti în ţară trebuie să plătească (…) Ne-am săturat să vedem pacienţi care vin cu medicamente de acasă, iarna vin la spital cu radiatoare pentru căldură şi pun două pături pe ei, ne-am săturat de salarii mici (…), iar dacă cineva vrea să se joace cu federaţia Sanitas, să se joace în continuare. Eu vă pot spune clar că federaţia Sanitas va da o ripostă şi actualului Guvern dacă nu vrea să înţeleagă că s-a cam ajuns la limita răbdării”, a afirmat Marius Sepi, potrivt Agerpres.

Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au semnat un acord pentru reorganizarea sistemului sanitar

El a spus că din 2007 şi până în prezent, din sistemul sanitar românesc au plecat circa 28.000 de specialişti, iar deficitul de personal este aproape dublu.

Liderul sindical a subliniat că angajaţii din sistemul sanitar sunt foarte nemulţumiţi de salarii, de condiţiile de muncă şi de statutul lor social, prin urmare, dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă, atunci în toamnă vor ieşi în stradă pentru a organiza acţiuni de protest.

Citeşte şi: Aproape 3.000 de medici au plecat din România în 2013

Conducerea Sanitas a afirmat că este preocupată să-şi consolideze poziţia pe plan naţional şi să-şi profesionalizeze structurile, iar în acest scop va pregăti în perioada următoare circa 400 de noi lideri sindicali.

Până în luna iunie, conducerea Sanitas va organiza o caravana în toate cele opt regiuni ale ţării, în cadrul cărora se va întâlni cu membrii sindicali pentru a discuta despre problemele din sistem, urmând ca pe baza acestora să redacteze un raport care va fi înaintat guvernanţilor.

Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii: Toate acordurile încheiate cu SANITAS şi însuşite vor continua şi se vor dezvolta

DailyBusiness
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
Spynews
Zonele din România în care zăpada a ajuns la doi metri. Există risc de avalanșă
Fanatik.ro
Un bărbat arestat în dosarul lui Horațiu Potra și Călin Georgescu a amenințat o femeie cu moartea. Aceasta a solicitat ordin de protecție
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de apartament. Confuzia legată de asociațiile de proprietari de la bloc: Mulți s-au trezit speriați
Playtech.ro
Cum şi când se resetează termostatul de la centrala termică: sfaturi pentru a funcţiona în parametri
Adevarul
Scandal sentimental: un bărbat şi-a găsit maşina „ornată” cu făină, lapte şi ouă de Ziua Națională. Ce scria în bileţelul lăsat pe parbriz
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Sofia și-a prevestit sfârșitul cu câteva ore înainte de a fi spulberată de un camion: „Sper să nu fac...”
iamsport.ro
Anca Alexandrescu, pe cale să-i strice pronosticul lui Radu Banciu
MediaFlux
Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2026. Anunțul ministrului Muncii pentru toți pensionarii
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri