Săptămâna de lucru de patru zile, cu vinerea liberă. Minivacanţa de trei zile a sporit eficienţa

În Ungaria, a fost testată săptămâna de lucru de 4 zile. Eficienţa individuală s-a îmbunătăţit, în medie, cu 10%, susţin realizatorii experimentului.
Alina Costache
24 nov. 2022, 14:20
Săptămâna de lucru de patru zile, cu vinerea liberă. Minivacanţa de trei zile a sporit eficienţa

Săptămâna de lucru de patru zile. Telekom Ungaria a decis să continue testarea săptămânii de lucru de patru zile, ca urmare a satisfacţiei manifestate de angajaţi şi a creşterii eficienţei lor individuale, a declarat Zsuzsanna Friedl, Chief People Officer al Telekom Ungaria, citată de MTI.

În cadrul conferinţei “Pot fi 4?” al companiei de telecomunicaţii, specialistul a amintit că la Telekom Ungaria, primul proiect-pilot a fost lansat anul acesta, în perioada iulie-octombrie, când 150 de persoane care lucrează în patru domenii diferite din cadrul companiei au lucrat cu un program de lucru de patru zile.
Compania a măsurat în mod continuu performanţa colegilor care au participat la perioada de testare şi a descoperit căm deşi aceştia au petrecut cu 20% mai puţin timp la locul de muncă (8 ore pe zi, 4 zile pe săptămână), eficienţa lor individuală s-a îmbunătăţit, în medie, cu 10%.

CONCEDII 2023. Mai multe zile libere pentru bugetarii cu vechime în muncă

Măsurătorile au arătat, de asemenea, că în cadrul proiectului-pilot, satisfacţia angajaţilor care au lucrat 4 zile a ajuns la 94%, în timp rata satisfacţiei din cadrul întregii companii a fost de 78%. 92% dintre cei care au un program de lucru de 4 zile au semnalat şi faptul că au reuşit să ajungă la un echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată.

”Prin urmare, Telekom Ungaria a decis dublarea numărului de participanţi şi începerea unei a doua perioade de testare a programului de lucru de patru zile, pentru o perioadă de şase luni, de la 1 februarie 2023, inclusiv în domenii noi. În cadrul noii perioade de testare, angajaţii vor lucra 36 de ore pe săptămână, iar compania vrea să ştie “cum se va descurca cu un astfel de program de lucru” o echipă formată exclusiv din developeri IT”, a spus Zsuzsanna Friedl.

Specialistul a subliniat că în timpul primului proiect-pilot de introducere a programului de lucru de patru zile, angajaţilor li s-a asigurat acelaşi salariu faţă de perioada anterioară, iar acesta este un obiectiv-cheie şi în viitor.

Conform legii, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. De asemenea, durata timpului de muncă ce include ore suplimentare poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, însă doar cu condiția ca media lor de muncă să nu depășească 48 de ore pe săptămână, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice.

Zilele lucrătoare diferă de la lună la lună. În general, la un program de 8 ore pe zi, fără ore suplimentare, lucrează în jur de 20 de zile pe lună sau 170 de ore pe lună. Iată câte zile lucrătoare sunt în fiecare lună din anul 2022, luând în considerare un program de 8 ore pe zi.

Săptămâna de lucru de patru zile, patru minivacanţe pe lună. Salariul nu va fi afectat!

Peste 3.000 de angajaţi din 70 de companii din Marea Britanie vor testa timp de şase luni săptămâna de lucru de patru zile fără nicio pierdere la salariu, în ceea ce organizatorii susţin că este cel mai mai mare proiect pilot care are loc pe plan global, transmite DPA, conform AGERPRES.

Firmele vor achita integral salariile angajaţilor care vor lucra 80% din timp, în schimbul angajamentului de a menţine o productivitate de cel puţin 100%.

Săptămână de lucru de patru zile din luna iunie. Cine sunt angajaţii care vor avea weekenduri de trei zile

Testarea este organizată de 4 Day Week Global, în parteneriat cu organizaţiile Autonomy, the 4 Day Week UK Campaign şi cercetătorii de la Universităţile Cambridge, Oxford şi Boston College.

Companiile participante furnizează produse şi servicii variind de la educaţie la consultanţă la locul de muncă. Cercetătorii vor lucra împreună cu fiecare organizaţie implicată pentru a măsura impactul asupra productivităţii şi al bunăstării angajaţilor, precum şi impactul asupra mediului şi al egalităţii de gen.

„Marea Britanie este pe creasta valului impulsului global din spatele săptămânii de lucru de patru zile. În condiţiile în care am ieşit din pandemie, din ce în ce mai multe companii recunosc că noua frontieră a concurenţei este calitatea vieţii, iar reducerea numărului de ore de muncă le va da un avantaj competitiv”, a afirmat Joe O’Connor, directorul general al 4 Day Week Global.

Mai multe ZILE LIBERE. Săptămâna de lucru de patru zile, patru minivacanţe pe lună

La rândul său, Juliet Schor, profesor de sociologie la Boston College, a susţinut că va fi analizat modul în care angajaţii răspund la ziua liberă suplimentară, în ceea ce priveşte stresul şi epuizarea, satisfacţia privind viaţa şi locul de muncă, sănătatea, somnul, consumul de energie, călătoriile şi multe aspecte ale vieţii.

„În general, săptămâna de lucru de patru zile este considerată ca având trei avantaje: ajută angajaţii, companiile şi mediul. Cercetările noastre vor analiza toate aceste aspecte”, a adăugat ea.

Un studiu efectuat în Islanda, ţară care a introdus reguli care impun reducerea programului de lucru cu trei până la cinci ore pe săptămână la acelaşi salariu, a ajuns la concluzia că angajaţii şi-au menţinut productivitatea chiar dacă au muncit mai puţin.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Daniel Pancu, scandal la conferință după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty! Dacă nu mă respectați, plec”
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat