Scandal de corupţie în handbal. Directorul executiv al HCM Baia Mare, pus sub control judiciar de DNA

Procurorii DNA au dispus, joi, luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 zile față de Liviu-Ioan Bala, director executiv al clubului HCM Baia Mare. Primarul municipiului Baia Mare ameninţă cu retragerea echipei de handbal din grupele Ligii Campionilor.
Filip Stan
01 oct. 2015, 15:53
Scandal de corupţie în handbal. Directorul executiv al HCM Baia Mare, pus sub control judiciar de DNA

Liviu Bala este acuzat de abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și la evaziune fiscală, toate în formă continuată, în dosarul în care procurorii DNA au efectuat 12 percheziții pe raza municipiului Baia Mare, printre care și la sediul primăriei și cel al clubului de handbal.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2014 — iulie 2015, Liviu Bala, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte sau a ajutat la întocmirea acestora (efectuarea de cheltuieli fictive, întocmirea de documente contabile fictive, efectuarea de cheltuieli ce nu au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli și în bilanțul contabil aprobat de Adunarea Generală a HCM Baia Mare etc.), prin acestea cauzând acestui club sportiv un prejudiciu în sumă de aproximativ 650.000 lei.

Citeşte şi Percheziţii la Primăria Baia Mare, într-un dosar de corupţie

Concret, în aprilie 2015, jucătoarelor de handbal (…) li s-a înmânat, de către reprezentanții clubului, câte un dosar fiecare conținând mai multe documente, între care un contract civil de prestări servicii încheiat între H.C. Municipal Baia Mare, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Bala, și fiecare dintre jucătoarele din lotul echipei de handbal, prin PFA, în calitate de prestator de servicii, perioada contractului fiind 28.11.2014-30.06.2018. Conform contractului civil de prestări servicii, pentru obligațiile asumate de către jucătoare, beneficiarul H.C. Municipal Baia Mare trebuia să achite, în tranșe periodice, în urma facturării de către prestator, mai multe sume de bani„, susțin procurorii.

Citeşte şi HCM Minaur Baia Mare a cucerit Cupa României de handbal

DNA precizează că, tot în cadrul aceluiași dosar primit de fiecare dintre jucătoare, există printre altele și un document, prin care acestea împuternicesc o persoană care a condus contabilitatea primară a clubului ca, în numele fiecăreia și pentru fiecare dintre acestea, să semneze cu semnătura sa electronică orice înscris ce emană de la PFA-urile înregistrate pe numele sportivelor.

Cu aceeași ocazie li s-au înmânat jucătoarelor câte 13 facturi și chitanțe aferente perioadei 30.11.2014-30.12.2014, emise de către fiecare în parte, prin PFA-ul deținut, având ca obiect prestări servicii conform contractului, însumând în total 65.000 lei. Aceste facturi nu reflectă realitatea, întrucât jucătoarele au primit pentru serviciile prestate mai puțin de 10.000 lei fiecare, restul sumei de bani facturată fiind încasată de către reprezentanții clubului. În aceeași perioadă, inculpatul a ajutat la înregistrarea în actele contabile ale H.C.M. Baia Mare a unor cheltuieli corespondente anilor 2014 și 2015, care nu au la bază operațiuni reale și la evidențierea altor operațiuni fictive, respectiv înregistrarea de venituri nereale pe PFA-urile aparținând sportivilor, denaturându-se astfel rezultatele financiar-contabile atât ale H.C. Municipal Baia Mare, cât și ale persoanelor fizice respective, concomitent cu producerea unui prejudiciu în dauna statului„, se spune în comunicat.

Anchetatorii au reținut că Liviu Bala a susținut persoana care conducea contabilitatea primară a clubului în demersurile efectuate în legătură cu întocmirea unor documente în fals, cu scopul de a justifica prejudiciile create atât HCM Baia Mare, cât și bugetului consolidat al statului.

În dosar, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Serviciului Județean Anticorupție Maramureș.

Referitor la acest subiect al percheziţiilor şi punerilor sub acuzare, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat că Primăria renunţă la finanţarea echipelor de handbal, iar acestea vor fi retrase din grupele Ligii Campionilor. „Întotdeauna există acte normative neclare, care sunt la mâna unui anchetator şi care te pun într-o situaţie vulnerabilă. Decizia pe care o vom lua este să nu mai susţinem sportul şi să retragem echipele de handbal din Liga Campionilor. S-au ridicat de la sediul Primăriei documente care ţin exclusiv de finanţarea acestor entităţi sportive, toate actele pe care le-a depus clubul de handbal la noi. Anchetatorii au vizat doar cluburile de handbal, băieţi şi fete„, a declarat Cătălin Cherecheş.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Topul select în care se află Mihai Toma de la FCSB: la doar un loc în spatele celebrului Lamine Yamal!
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Un mare cântăreț s-a stins prea devreme. Artistul era extrem de apreciat în întreaga țară
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu plăteşti impozitul pe casă, teren sau maşina: totul despre dobânzi şi penalităţi
Adevarul
Mărturiile părinților ai căror copii au ajuns în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Județean Constanța
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Sofia Vicoveanca a suferit un infarct! Artista, internată de urgență la Spitalul Județean din Suceava
iamsport.ro
Prunea, sunat de UEFA după ce a comis-o cu Klopp! Ce i s-a spus ”foarte clar”
MediaFlux
Povestea lui Constantin Nottara, copilul teribil admis la 10 ani la Conservator. Fiul marelui actor a moștenit talentul de la … mamă
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend