Scandal la DSP Bucureşti! Medicii de familie acuză: „Suntem obligaţi să facem abuzuri”

Medicii de familie au trimis un memoriu la DSP Bucureşti pentru că s-au săturat de birocraţia impusă în timpul pandemiei. Pacienții confirmați cu COVID, aflați în izolare sau în carantină, apelează la ei pentru documente medicale, pe care însă nu le pot elibera. 
Romania TV
08 aug. 2020, 08:51
Scandal la DSP Bucureşti! Medicii de familie acuză:

„A fost nevoie de acest memoriu pentru că avem o problemă, mai degrabă cu consilierul juridic din DSP București decât cu restul personalului, care interpretează după bunul plac legislația și ne-a îngreunat foarte mult relația noastră cu pacienții.

Ideea este că dorește să implice medicii de familie în activitățile DSP și noi nu avem nicio legătură cu aceste activități. Nu trebuie să ne ocupăm noi de anchetele epidemiologice, nu trebuie să le furnizăm noi date și nici să le completăm fișele. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le facă DSP-ul.

Citeşte şi: De ce nu vin medicii să lucreze la Spitalul din Mioveni. Salariul unui medic de la ATI poate ajunge cu mult peste cel al lui Iohannis

S-a ajuns în această situație pentru că noi ne-am oferit să ajutăm știind că nu au personal și că sunt aglomerați și știind că avem un director nou la Direcție, care este medic de familie. Și, din experiență noastră, acolo unde au fost medici de familie la DSP lucrurile au început să se așeze cum trebuie. Vedeți Arad sau Brașov.

Am încercat să facem o procedura de ajutor ca să suplimentăm lipsa de personal de la DSP. Or, consilierul juridic a început să ne ceară o mulțime de date, de fișe, să facem copii după buletine, să facem toată treaba pe care DSP trebuia să o facă, respectiv să furnizeze informațiile pentru anchetele epidemiologice. Motiv pentru care am făcut acest memoriu.

Punctul de vedere a venit suplimentar cu amenințări din partea acestei doamne consilier juridic, care a spus că ne va acționa în justiție, că ne va amenința cu declarații de la pacienți că refuzăm să dăm informații. Or, asta nu este treaba noastră. Noi trebuie să ne ocupam de pacienți după ce ajung la domiciliu.

Citeşte şi: Nelu Tătaru anunţă suplimentarea personalului DSP în contextul exploziei cazurilor de COVID-19

Doamna ne-a amenințat că ne va acționa la Colegiul Medicilor pentru că noi am rugat colegii să nu mai trimită aceste date. Noi, de câte ori trimiteam informații cu privire la pacienți, începeau să vină solicitările de la Direcție: trimiteți fișa nu știu care, completați.

Practic, doamna consilier dorește să luăm noi dreptul de a decide despre pacient, dacă trebuie internat sau nu. Or, asta nu face medicul de familie. Conform Legii 136, pacientul trebuie internat 48 de ore, evaluat, după care se decide dacă merge acasă, refuză să se interneze, dacă rămâne internat. Noi trebuie să ne ocupăm doar de concediile medicale și monitorizarea lor după ce ajung la domiciliu.

Or, nu putem face în acest moment acest lucru pentru că nu putem obține acele decizii de la Direcția Sanitară, nimeni nu ni le trimite. Nici nouă, nici pacienților. Pentru că circuitul nu implică medici de familie, deciziile trebuie să ajungă la pacient și pacientul să vină la noi cu decizia de carantină.

Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii acuză conducerea spitalului din Galaţi de management defectuos. Replica Preşedintelui CJ Galaţi

Și pacienții sunt bulversați, se lovesc de un zid. Li se spune: luați legătură cu medicii de familie care trebuie să va completeze fișele.

Dar asta nu e posibil, am recomandat medicilor să nu intre în acest circuit, nu e treaba noastră să decidem ce face pacientul. Medicii de familie au început să respingă aceste inițiative a consilierului juridic din DSP, pentru că noi suntem acoperiți de alte activități. Avem peste 25-30 de consultații pe zi.

Nu avem competența să emitem acest decizii. Chiar dacă DSP va trimite pacienții la noi, le vom explica că nu e competența noastră, nu putem pune ștampila și să dăm concediu, nu avem voie să dăm concediu pe cod de boală, doar pe cod de carantină. Suntem obligați să facem niște abuzuri pentru care vom plăti, amenzile sunt între 5000 și 10.000 lei pentru fiecare concediu eliberat”, a explicat la Digi24 Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Cum se schimbă calculele în SuperLiga după calificarea Universității Craiova în finala Cupei României Betano. Cine merge în cupele europene. Toate scenariile
Capital.ro
Se pregătește raționalizarea combustibilului. Avertismentul Suediei privind o criză energetică fără precedent: Suntem pregătiți
Playtech.ro
Subvenții noi în agricultură: Românii care cultivă usturoi şi cartofi primesc bani de la stat. Care este ajutorul financiar oferit fermierilor
Adevarul
Un animal ciudat a ieșit dintr-o pădure din vestul Ucrainei, aproape de granița cu România. Reacțiile apărute pe internet
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o tânără de 28 de ani lovește cu mașina două femei aflate pe trecerea de pietoni, în Neamț
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Anunț major pentru românii care cumpără fructe și legume. Ce se întâmplă în piețe
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara