Schimbări majore pentru proiectul „Cornul şi Laptele”

Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, a anunţat marţi că va propune reducerea TVA la produsele din proiectul "Cornul şi Laptele" pentru creşterea calităţii acestor produse, dar şi a atractivităţii în rândul copiilor faţă de produsele bio.
Romania TV
29 apr. 2014, 18:32
Schimbări majore pentru proiectul

„I-am asigurat pe cei care m-au invitat aici că voi face o propunere: de a reduce TVA, în primul rând, la produsele din proiectul ‘Cornul şi laptele‘. Cred că dacă vom aduce o modificare pe acest program am realiza două lucruri: în primul rând, prin educaţie, copiii ar înţelege ce înseamnă produsele bio şi ar creşte atractivitatea lor. Din păcate, boala după bani de care vorbeam, a trimis uşor în derizoriu acest proiect. Cornul a devenit pâine şi pâinea a devenit un fel de pâine pe care mulţi dintre noi nu ar vrea să o aibă niciodată pe masă. Cred că este momentul să fim cu ochii atenţi la acest proiect, care a adus beneficii importante când a fost introdus şi în continuare poate aduce. Dacă putem să scădem TVA, putem să completăm acest proiect, ar putea să fie o idee foarte interesantă să-i învăţăm pe copii să mănânce bio, inclusiv prin programul ‘Cornul şi Laptele”, a spus Ecaterina Andronescu.

Aceasta a precizat că Universitatea Bucureşti a câştigat un proiect pe fonduri structurale şi, în 18 luni, România va avea cel mai performant laborator de testare a alimentelor.

„Am scris un proiect pe fonduri structurale pe POS CCE şi din fericire l-am câştigat, Universitatea Bucureşti, astfel încât vom avea peste 18 luni cel mai performant laborator pentru testarea alimentelor. Cu capacitatea noastră de a fi arbitru neutru în raport cu cei care sunt producători de alimente, cred că este o altă direcţie în care trebuie să acţionăm ca şi producătorii să se disciplineze şi să producă şi să pună pe piaţă alimente mai sănătoase faţă de cele pe care le avem astăzi”, a spus Andronescu, potrivit Agerpres.

Institutul Social Democrat ‘Ovidiu Şincai’ în parteneriat cu Asociaţia Bio-România a organizat marţi, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu tema: ‘Dezvoltarea Durabilă a Europei ‘Goethe Project’ – TVA verde în agricultură şi alimentaţie”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT