ŞCOLI ÎNCHISE. Copiii au pierdut în medie 74 de zile de şcoală

Organizaţia Salvaţi Copiii anunţă că s-au pierdut în medie 74 de zile de şcoală în lume, reprezentând o treime din anul şcolar 2020, din cauza pandemiei covid-19, care a adâncit inegalităţile în învăţământul la distanţă, din cauza conexiunii la Internet.
Alina Costache
02 mart. 2021, 15:29
ŞCOLI ÎNCHISE. Copiii au pierdut în medie 74 de zile de şcoală
ŞCOLI ÎNCHISE. covid-19

”La aproape un an de la declararea oficială a pandemiei la nivel mondial, sute de milioane de copii nu sunt, în continuare, şcolarizaţi”, trage un semna de alarmă în acest comunicat CEO-ul Save the Children Inger Ashing, care îndeamnă la transformarea întoarcerii acestora în clasă într-o prioritate.

În momentul vârfului pandemiei, 91% dintre elevii din lume nu erau şcolarizaţi. Închiderea şcolilor a adâncit prăpastia atât între ţările bogate şi sărace, cât şi în aceeaşi ţară, între familii bogate şi sărace, de la oraş sau din mediul rural, între copii refugiaţi sau nu, cu dizabilităţi sau fără, subliniază ONG-ul.

ŞCOLI ÎNCHISE. În Statele Unite, la începutul pandemiei covid-19, peste 15 milioane de elevi, de la grădiniţă şi până la liceu, nu dispuneau de o conexiune la Internet suficientă pentru a participa la învăţământul la distanţă.

Copiii din America Latină, Caraibe şi Asia de Sud au lipsit de la aproape de trei ori mai multe zile de şcoală decât copiii din Europa Occidentală – respectiv 110 zile fără educaţie la 38, precizează organizaţia de apărare a drepturilor copilului, care a analizat date din 194 de ţări şi din diverse regiuni. În afară de faptul că nu învaţă, minorii neşcolarizaţi sunt sunt mai expuşi riscului exploatării copiilor prin muncă, căsătoriei şi altor abuzuri, subliniază Save the Children.

Sorin Cîmpeanu a trimis Ministerului Sănătății propunerea ca elevii din anii terminali să poată să meargă la școală și în scenariul roșu
Cu trei luni înaintea summitului G7, prevăzut în iunie în Regatul Unit, Save the Children pledează ca ”liderii lumii să acorde prioritate întoarcerii copiilor la şcoală în cel mai sigur mod posibil, mai ales a fetelor”.

ONG-ul cere de asemenea guvernelor şi donatorilor să ajute Parteneriatul Mondial pentru Educaţie (GPE) să-şi atingă obiectivul de a strânge fonduri în valoare de cinci miliarde de dolari până în 2025.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT