Şcolile au fost închise, dar afterschool-urile au rămas deschise. Explicaţia lui Ludovic Orban

Şcolile de stat din toată ţara au fost închise începând de luni, 9 noiembrie, în timp ce atferschool-urile au rămas deschise. Ludovic Orban a explicat de ce a fost luată această măsură. 
Romania TV
09 nov. 2020, 09:29
Şcolile au fost închise, dar afterschool-urile au rămas deschise. Explicaţia lui Ludovic Orban

Începând cu data de 09.11.2020 se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor.

„Pe primul loc este sănătatea copiilor noștri. Sunt date. Nu arată că prezența la școală crește riscul de infectare, ci e vorba de celalte împrejurări în care copiii nu sunt la școală sau sub supravegherea părinților. E vorba și de modul în care se face transportul elevilor. Consiliile județene nu au cerut respectarea normelor. Noi am considerat că o perioadă de timp e bine să se suspende cursurile, să se predea online. În cazul after school-urilor, la școală trebuie să te duci, acolo nu te obligă nimeni. În afterschool-uri nu a existat un număr semnficativ de infectări”, a declarat Ludovic Orban.

LOCKDOWN în România. Ce este interzis în România de luni. Lista completă a RESTRICŢIILOR

Reamintim că luni, 9 noiembrie, a intrat în vigoare setul de măsuri care se vor aplica la nivel național, pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Deciziile au fost luat săptămâna trecută de Guvern și au apărut în Monitorul Oficial. Regulile obligatorii pentru următoarele 30 de zile se referă la purtarea măștii, desfășurarea orelor școlare, circulația în timpul nopții, servirea de băuturi la terase, printre altele. Amenzile sunt de 500-2500 de lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT