Selecţionerul Mirel Rădoi, primul anunţ despre demisie: „În noiembrie, putem să ne punem la masă”

România a pierdut într-o săptămână trei meciuri la rând, 1-2, cu Islanda, în barajul pentru turneul final al CE, 0-4, cu Norvegia şi 0-1, cu Austria, în Liga Naţiunilor.
Romania TV
14 oct. 2020, 21:27
Selecţionerul Mirel Rădoi, primul anunţ despre demisie:

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, că va analiza posibilitatea de a părăsi conducerea echipei naţionale în luna noiembrie, după ultimele meciuri din Liga Naţiunilor.

 

„Nu (n.r. – dacă s-a gândit să demisoneze). Deocamdată nu m-am gândit la această idee, aşteptăm şi celelalte două partide şi după aceea, în noiembrie, putem să ne punem la masă, să discutăm, să vedem care sunt gândurile conducerii, după aceea vedem care sunt gândurile mele, dacă există vreun progres, dacă putem continua sau nu, pentru că nu vreau să stau în faţa dumneavoastră, pe acest scaun doar prin prisma de a mă numi selecţionerul României. Dacă voi considera că nu există progres şi că nu voi putea îmbunătăţi ceva, atunci ar fi bine să ne vedem de treaba noastră şi să vină altcineva care să vă satisfacă plăcerile. În momentul în care am semnat, foarte multă lume a spus de ce nu am semnat un contract pe patru ani, acum, după trei meciuri, mi se cere demisia. E clar că în momentul de faţă nu eu sunt ăla care să fiu incoerent. Apar foarte multe lucruri de la foşti colegi cu care ne-am întâlnit în fotbal sau am lucrat împreună… Dar nu au fost doar în preajma mea. Mereu când apare un rezultat negativ, indiferent de consecinţe, mai ales după o necalificare cu Islanda, mereu vor apărea. Asta nu înseamnă că ar trebui să ne afecteze. Şi criticile pot fi foarte bune, că ne putem face o autoanaliză mult mai clară”, a declarat Rădoi, la conferinţa de presă după meciul cu Austria.

Reprezentativa României a fost învinsă, miercuri seară, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a IV-a a Grupei I din Divizia B a Ligii Naţiunilor.

Golul a fost marcat de Schopf, în minutul 76.

România va disputa la 15 şi 18 noiembrie ultimele meciuri în Liga Naţiunilor, cu Norvegia, acasă, respectiv cu Irlanda de Nord în deplasare. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT