Senatorul PNL Andrei Volosevici şi-a retras candidatura la Primăria Ploieşti

Senatorul PNL Andrei Volosevici a anunţat, duminică, pe pagina oficială de Facebook, că se retrage din cursa pentru Primăria Ploieşti.
Filip Stan
03 apr. 2016, 18:22
Senatorul PNL Andrei Volosevici şi-a retras candidatura la Primăria Ploieşti

„Da, iubesc Ploieștiul și îmi doresc schimbarea orașului în bine. Cunosc mecanismele prin care putem scoate la lumina urbea noastră și sper ca de-a lungul timpului v-am demonstrat acest fapt. Împreună, am avut multe reușite în mandatul de la primăria Ploiești în 2008-2012. Si când spun împreună ma refer la aportul dumneavoastră, al ploieștenilor, al celor care de-a lungul timpului m-ati susținut, mi-ati atras atenția sau m-ati certat.

Pe 24 martie 2016 am fost chemat la DNA Ploiești și mi s-a comunicat ca sunt suspect pentru posibile fapte de corupție petrecute în anul 2012. În legătură cu aceste aspecte sunt convins ca îmi voi demonstra nevinovăția, dar doresc sa fac acest lucru la instituțiile abilitate, fără a încerca să mă victimizez în spațiul public.

Dată fiind această nouă situație în care ma aflu, din respect față de colegii de partid și mai ales față de dumneavoastră, ploieștenii, și așa greu încercați de incompetenta celor care conduc orașul din 2012, am decis sa îmi retrag opțiunea de a candida la primăria Ploiești.

Va mulțumesc pentru susținerea pe care mi-ati demonstrat-o de atâtea ori și pe care sper ca o veți menține și în viitor„, a transmis Andrei Volosevici, duminică seară, pe Facebook.

Andrei Volosevici a fost primar al Ploieștiului din partea PDL, în mandatul 2008-2012, iar în toamna lui 2012 a fost ales senator într-un colegiul din Ploiești. De asemenea, Volosevici fusese anunțat oficial drept candidat al PNL pentru un nou mandat de primar al Ploieștiului.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în anul 2012, Volosevici, în calitate de primar, a pretins unui om de afaceri, denunțător în cauză, suma de 80.000 de lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie.

Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv, spun anchetatorii.

De asemenea, în același dosar Andrei Volosevici este cercetat și pentru abuz în serviciu în legătură cu finanțarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

„În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local — având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și SC FC Petrolul Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale — în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat”, se arată în comunicat.

În acest fel, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 32.577.437 lei, iar concomitent, FC Petrolul Ploiești a obținut un folos necuvenit de aceeași valoare.

Conform DNA, suma în cauză reprezintă plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea legii privind finanțele publice, chirie datorată de SC Petrolul SA pentru stadionul „Ilie Oană” pus la dispoziție în baza contractului cu încălcarea prevederilor legale, contravaloarea utilităților datorată de societate și achitată din bugetul local, dar și debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României — Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.

Contractul de asociere menționat anterior a fost vizat pentru legalitate de suspecții Maria Magdalena Mazâlu, fost secretar al municipiului Ploiești, și Simona Albu, șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești.

Procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de Volosevici pentru luare de mită și abuz în serviciu, în același dosar fiind urmărite penale și Magdalena Mazâlu și Simona Albu, ambele acuzate de abuz în serviciu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT