Senatul a adoptat tacit OUG privind interceptările, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu

Senatul a adoptat tacit OUG privind interceptările, având în vedere că termenul limită de dezbatere și vot s-a împlinit în 5 mai, a anunțat, luni, în plen, președintele forului legislativ, Călin Popescu-Tăriceanu.
Filip Stan
09 mai 2016, 16:12
Senatul a adoptat tacit OUG privind interceptările, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu

Ordonanța de Urgență privind interceptările urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

Săptămâna trecută, ședința Senatului care avea pe ordinea de zi și dezbaterea Ordonanței a fost suspendată din lipsa cvorumului. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a fost prezentă atunci în plen.

Vineri, a doua zi după împlinirea termenului de adoptare tacită, ministrul Prună s-a arătat nemulțumită de această situație, însă a spus că la Camera Deputaților, care este for decizional, va avea loc o dezbatere pe tema OUG privind interceptările, la care vor putea participa Guvernul, societatea civilă și toți cei interesați.

„Ordonanța adoptată de Guvern a fost pusă pe masa Senatului. Este adevărat că a primit un raport negativ de la Comisia juridică, a primit însă unanimitatea votului în Comisia pentru drepturile omului din același Senat și a trecut de Senat, e adevărat, printr-o procedură discutabilă, pentru că nu a fost cvorum. Nu a fost cvorum și a trecut tacit, asta este vestea proastă, vestea bună este că la Camera Deputaților — cameră decizională — eu sunt convinsă că acolo va avea loc o dezbatere la care și Guvernul și societatea civilă și toată lumea interesată vor putea participa și mai sper că, într-o țară în care controlul asupra serviciilor de informații, oricare ar fi el, că nu avem numai SRI, avem și SIE, se face la Parlament, eu sper ca aceste comisii de control să funcționeze cu adevărat”, a afirmat Raluca Prună la Forumul Eurosfat.

Citeşte şi: Raluca Prună: Ordonanţa privind interceptările a trecut tacit de Senat; la Cameră va fi dezbătută

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT